În comuna Sâmbăta s-au derulat mai multe proiecte de modernizare a infrastructurii publice, printr-o serie de investiții derulate la patru cămine culturale din localitățile aparținătoare comunei, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Patru bărbați, dintre care doi din localitatea bihoreană Tămașda, iar ceilalți din județul Arad, au fost condamnați la finalul lunii mai de Judecătoria Salonta pentru o încercare nereușită de a fura un catalizator auto.
Polițiștii bihoreni caută o adolescentă în vârstă de 14 ani, din municipiul Beiuș, care a plecat voluntar de la domiciliul din localitatea Pocola în seara zilei de 30 mai și nu a mai revenit.
Prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Leonardo Badea, atrage atenția asupra unei confuzii frecvente din spațiul public privind evoluția cursului de schimb.
O femeie de 40 de ani, care nu a avut niciodată acte de identitate până luna trecută și care trăia singură, în condiții greu de imaginat, a ajuns în aceste zile la Centrul de îngrijire de la Dumbrava.
Festivalul fotbalistic aflat în desfășurare la Stadionul Lotus din Sânmartin a fost întregit cu inaugurarea Bazei Sportive tip I construită cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. O inaugurare fără tăieri de panglică.
A fost scandal într-un service auto din Bihor, unde patronul și angajații s-au trezit sub o ploaie de amenințări din partea unui bărbat nemulțumit că nu a fost primit fără programare pentru o lucrare la mașină. Individul a pus mâna pe o unealtă de metal și a început să-i înjure și să îi amenințe cu bătaia și cu moartea. 4
Marius Molan a fost marcat încă din copilărie de eleganţa şi prestanţa bărbatului în uniformă: tatăl său a fost colonel de armată, iar bunicul său a păstrat pe perete portretul Regelui Mihai. 2
Primăria Câmpani a anunțat finalizarea lucrărilor la parcul fotovoltaic realizat în localitate, urmând ca în perioada următoare să aibă loc recepția finală a investiției.