Președintele SportAccord, Marius Vizer, a inaugurat luni un sediu al organizației pe care o conduce la Moscova.
Cristiano Ronaldo a câștigat Balonul de Aur pentru a treia oară în cariera sa la gala organizată de FIFA, luni, la Zurich. Datorită trofeului de campion mondial pe care l-a obținut cu Germania, Joachim Low a primit titlul pentru cel mai bun antrenorul din 2014.
În lipsa jocurilor în ultima lună, oficiale sau amicale, reprezentativa României începe anul de pe aceeași poziție pe care s-a aflat și la finalul lui 2014.
Chiar dacă fostul selecționer al naționalei, Victor Pițurcă, nu a contat pe golgheterul României pentru meciurile din preliminariile Campionatului European din 2016, Claudiu Keserü a atras atenția FIFA, care a postat pe site-ul oficial un interviu cu jucătorul Stelei.
Reprezentativa României ocupă cea mai bună poziție în clasamentul FIFA/Coca-Cola din ultimii 5 ani și 7 luni, urcând 5 locuri față de luna precedentă.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Roxana Alexandra Gal, una dintre cele două femei acuzate de uciderea, în iunie 2024, a unei tinere de 31 de ani, Henrietta Toth, al cărei cadavru a fost găsit într-un geamantan, pe pe Strada Oneștilor, din Oradea, a scăpat de condamnarea la închisoare pe viață, dictată de Tribunalul Bihor.
FC Bihor
FC Bihor a anunțat joi transferul jucătorului Nik Jermol, de la ND Primorje Ajdovščina (Slovenia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Michael O’Flaherty, și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu informațiile potrivit cărora ediția din acest an a Oradea Pride ar putea fi din nou blocată de autoritățile locale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul a fost făcut vineri, 17 iulie de Episcopia Greco-Catolică de Oradea, care a adus un omagiu celui care și-a dedicat activitatea cercetării istoriei și recuperării memoriei Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Judecătoria Oradea a admis o cerere a Parchetului Bihor și a hotărât să prelungească, pentru a doua oară, cu 30 de zile, măsura arestului preventiv în cazul fostului director al școlii gimnaziale din Aușeu, Adrian Botici, cercetat într-un dosar de agresiune sexuală asupra a trei minori cu vârste cuprinse între 13 și 15 ani.
FC Bihor
Concurența pentru rolul de „under” titular la FC Bihor se anunță una acerbă, atât în poartă, cât și în zona ofensivă a echipei. În cantonamentul din Slovenia, majoritatea dintre ei au avut evoluții prin care s-au remarcat, contribuind cu goluri, pase decisive sau penalty-uri obținute.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un scandal petrecut pe holurile școlii Gimnaziale nr. 1 din Tămășeu a fost tranșat în această săptămână de către Judecătoria Oradea, care a condamnat-o la 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe o femeie, mama unei eleve, care a fost acuzată că a păruit-o pe holurile școlii pe profesoara de matematică.
BIHON Sport local
După un sezon petrecut în Liga 3 la Minaur Baia Mare, cu care s-a calificat în play-off, mijlocașul bihorean Andrei Moga (20 de ani) a făcut din nou pasul în eșalonul doi al fotbalului românesc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță că, în perioada 20 iulie – 9 august 2026, vor fi instituite restricții de circulație în zona pasajului suprateran, pentru desfășurarea lucrărilor la proiectul „Pasaj denivelat pe DN 79, la intersecția cu Centura Oradea”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 29 de ani, din Popești, dat în urmărire națională pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 2 ani de închisoare pentru furt calificat, a fost reținut de polițiștii Compartimentului Urmăriți din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Bihor și predat Penitenciarului Oradea.
1