Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), care îi reprezintă pe comisarii Gărzii Financiare şi pe funcţionarii din cadrul ANAF, a cerut joi demisia ministrului de finanţe, în urma poziţiei afişate de acesta şi de premierul Emil Boc la bilanţul anual al ANAF.

powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Restricții de trafi pentru mașinile de peste 7,5 tone pe drumurile județene din Bihor, din cauza caniculei
Consiliul Județean Bihor a decis instituirea unor restricții temporare de circulație pentru vehiculele grele pe drumurile județene, în contextul caniculei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Strada Arinului din Oradea, aproape de final: a fost turnat ultimul strat de asfalt
În perioada următoare, muncitorii vor realiza marcajele și semnalizarea rutieră.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

O femeie din Tinca și-a pierdut viața după ce a traversat neregulamentar, fiind lovită de o mașină care circula cu viteză
Neatenția de care ea însăși a dat dovadă, alături de viteza de peste 70 Km/h cu care o șoferiță își conducea mașina pe o stradă din Tinca au reprezentat combinația fatală pentru o femeie de 69 de ani, care a fost lovită și rănită grav, decedând la o lună distanță, într-un centru pentru vârstnici.

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă în zona străzii Doina

BIHON CAO

Întreruperea alimentării cu apă în Oradea – strada Tudor Vladimirescu

BIHON CAO

Anunț de întrerupere furnizare apă potabilă pe strada Uzinei din Tileagd

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Ce facem astăzi, 11 august, în Oradea?
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 11 august.

Economic

Primăriile ar putea da recuperarea datoriilor către firme private. Guvernul are termen până în 2027 să stabilească regulile
Primăriile ar putea primi, în viitor, posibilitatea de a apela la firme specializate pentru colectarea unor creanțe locale. Mecanismul nu este însă operațional în acest moment.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Comunicat de presă finalizare proiect Mediabank Ad Solutions

Economic

Pilonul II a ajuns la o sumă record: peste 237 de miliarde de lei sunt puși deoparte pentru pensiile românilor
Peste 8,5 milioane de români contribuie la Pilonul II, iar fondurile de pensii private obligatorii administrează acum 237,4 miliarde de lei.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

UNTOLD 2026 bate noi recorduri: Peste 500.000 de participanți și sold out la abonamentele pentru ediția 2027
Patru nopți albe, nouă scene, sute de decibeli și un stadion transformat într-un cazan sub presiune al muzicii electronice și pop-rock. Ediția UNTOLD 2026 s-a tras la linie la Cluj-Napoca, lăsând în urmă o cifră impresionantă: peste jumătate de milion de festivalieri au tranzitat incinta Cluj Arena și Parcul Central pe parcursul celor patru zile de festival.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Celebrarea hramului Sanctuarului Eparhial „Adormirea Maicii Domnului” din Oradea
În Anul Jubiliar Franciscan, sărbătoarea hramului readuce în lumină legătura profundă dintre spiritualitatea franciscană și devoțiunea față de Preasfânta Fecioară Maria.

Cultură

„Ave Maria”, concert cu intrare liberă în Catedrala Romano-Catolică din Oradea
Concertul va cuprinde, printre altele, lucrări de Bach, Beethoven, Dvořák sau Mozart.

BIHON Sport local

Debut victorios pentru România la Campionatul European de polo U20 de ani. Orădeanul Orsós Roland a marcat două goluri
La Varna (Bulgaria) a început luni Campionatul European de polo U20 de ani.