Peste 9.500 de tineri fermieri au semnat contracte de finanţare pentru instalare în mediul rural, în valoare de 211,6 milioane euro. Aceasta reprezintă aproape 64% din fondurile europene, în sumă de 331,8 milioane euro, alocate acestei măsuri.
Experții Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) au finalizat evaluarea celor 3.865 de cereri de finanțare pentru „instalarea tinerilor fermieri”, Masura 112, depuse în cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 28 noiembrie 2011 – 13 ianuarie 2012.
170 proiecte în valoare de 27.210.000 euro au fost depuse de bihoreni la OJPDRP Bihor.
Până în prezent bihorenii au depus peste 30 de proiecte în cadrul Măsurii 112.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme și o autoutilitară a avut loc vineri, 9 octombrie, pe DN 1, în localitatea Tileagd, pe tronsonul Oradea – Aleșd.
BIHON Sport local
În perioada 16-18 octombrie este programat concursul de ciclism montan în zona Aleșd, pe Valea Gepișului. BikeFest „Valea Gepișului” este o competiție care se va desfășura pe categorii de vârstă: 14-18 ani, 19-29 de ani și peste 30 de ani, atât la masculin cât și la feminin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproape 54 de metri cubi de material lemnos, confiscați faptic sau valoric de polițiștii de la delicte silvice, în urma controalelor efectuate la două societăți comerciale din Bihor
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul incendiilor de vegetație înregistrate în județul Bihor în anul 2026 a depășit deja totalul consemnat pe întreg parcursul anului trecut. Până în data de 8 octombrie, pompierii bihoreni au intervenit la 767 de incendii de vegetație, cu 36,72% mai multe decât în întreg anul 2025.
Cultură
„Euforia” este un spectacol educativ inspirat din fapte reale despre efectele consumului de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Modernizarea drumului județean DJ 763, pe tronsonul Padiș – Ic Ponor, a ajuns la un stadiu de execuție de 55%, după cinci luni de lucrări, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Consiliul Județean Bihor. Cele mai dificile intervenții, care au vizat pregătirea terenului și consolidarea drumului de munte, au fost în mare parte finalizate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Persoanele private de libertate din Penitenciarul Oradea au luat parte joi, 8 octombrie, la un proiect care a avut în centru prevenirea și depistarea precoce a bolilor infecțio-contagioase.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Radu Vasile Tolksdorf, bărbatul de 42 de ani, din Oradea, inculpat pentru că, în 2023, a încercat să dea foc unei locuințe din Ștei, iar după câteva luni a provocat un incendiu în care au ars trei mașini și o patiserie din același oraș, a obținut reducerea pedepsei la Curtea de Apel Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Odată cu apropierea sezonului rece, pentru cei aproximativ 70.000 de consumatori din Oradea și Sânmartin racordați la sistemul centralizat de încălzire apar, ca în fiecare an, întrebări legate de prețul energiei termice, furnizarea apei calde și eventualele probleme care ar putea apărea în rețea pe timpul iernii.
România
Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi evaluați public de ANRE în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților.