Floriile e sarbatoarea care aminteste ziua in care Iisus Hristos a intrat in Ierusalim. Floriile e, de asemenea, sarbatoarea tuturor celor care au nume de flori. Floriile deschid saptamana cea mai importanta pentru pregatirile de Pasti, cunoscuta sub numele de "Saptamana mare". Traditia mai spune ca asa cum va fi vremea de Florii va fi si in prima zi de Pasti. Vezi cateva obiceiuri de Florii!
Creștinii catolici sărbătoresc Paștile, în timp ce ortodocșii și greco-catolicii serbează Floriile.
Aproximativ 30 de jandarmi vor fi în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică în municipiu, la cinci biserici şi în Staţiunea Stâna de Vale, la Mănăstirea Sfântul Apostol Petru şi Pavel.
Jandarmii bihoreni s-au împărţit în weekend pentru a asigura desfăşurarea manifestărilor religioase legate de duminica Floriilor şi Paştele catolic în linişte.
powered by Surfing Waves
Etapa a III-a a circuitului „Oradea joacă padel” s-a desfășurat în sistem open sâmbătă 28 martie, la Padel Arena Oradea, atât la feminin, cât și la masculin.
Fundașul stânga Bogdan Vătăjelu (33 de ani) își va continua cariera la echipa antrenată de Erik Lincar, cel puțin până în vară.
Tânărul în vârstă de 15 ani a plecat de acasă în cursul zilei de duminică, 29 martie, în jurul orei 11:30 și nu a mai revenit.
Un orădean care a fost amendat de 3 ori într-un singur an pentru deținere de țigări de contrabandă pe care fie le depozita într-un imobil din Oradea, fie încerca să le vândă în Piața Rogerius, s-a ales și cu o condamnare la un an și 4 luni de închisoare cu suspendare și obligația de a munci 100 de zile în folosul comunității.
Conducerea AJOFM Bihor a fost preluată temporar, în urma unei schimbări la vârf.
Gigantul aerospațial SpaceX se pregătește să lanseze o misiune care va include și un satelit românesc realizat integral de specialiști locali.
Invitaţii Filarmonicii sunt pianistul Horia Maxim, flautista Mihaela Anica, dirijorul Constantin Grigore şi violonistul Vlad Răceu.
La București s-a desfășurat Campionatul Național de atletism în sală pentru copii U14. În proba de triatlon s-a remarcat atletul orădean Cezar Alexandru Pop de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea.
În weekendul 28–29 martie, pompierii militari bihoreni au gestionat peste 70 de intervenții, dintre care 9 au fost incendii.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 30 martie, o informare de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, în întreaga țară, precum și de ninsori în zona montană, valabilă până marți dimineața.
Legea privind apărarea împotriva incendiilor a fost modificată în această lună, aducând obligații noi pentru dezvoltatorii imobiliari și reguli mai stricte în ceea ce privește siguranța locuințelor.