Imaginea ne-a fost trimisă de mama a doi copii care locuiesc în vecinătatea Parcului Bălcescu. A.R. ne-a relatat că joi, ieșind cu cei mici la joacă, a găsit o jumătate de sirenă de beton prăbușită în bazinul unde, altfel, obișnuiesc să se joace copiii.
Zeci de familii din Africa aflate la limita subzistenţei se vor bucura de o sursă de hrană, în urma unui gest creştinesc din Timişoara. Un prezbiter al comunităţii baptiste din Banat le va duce 62 de capre unor sărmani din Niger. Mai mult chiar, misiunea sa în Africa mai include şi forarea unor fântâni.
Primarul liberal al Timişoarei, Nicolae Robu, şi primarul democrat-liberal al Aradului, Gheorghe Falcă, au două lucruri în comun: pasiunea pentru fântâni arteziene pe apă şi aspiraţia ca oraşele pe care le conduc să obţină statutul de capitală culturală europeană. Falcă i-a luat-o înainte lui Robu la capitolul fântâni: vrea o arteziană de 5 milioane de euro pe Mureş! Edilul-şef al Timişoarei s-ar mulţumi cu una de 2 milioane de euro pe Bega...
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Năravul din fire nu are lăcuire. Asta se poate spune despre un clujean de 31 de ani pe care polițiștii antidrog și procurorii DIICOT l-au prins joi, 9 mai, în flagrant delict, în Oradea, în timp ce ar fi vândut peste 3 kilograme de substanțe interzise.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendiul a izbucnit vineri, 10 mai, în jurul după amiezii pe o stradă din Sântandrei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În noaptea de vineri spre sâmbătă 10-11 mai sunt șanse mari de a vedea spre Nord Aurora Boreală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lemnele de foc, fără proveniență legală au fost confiscate de polițiștii de la delicte silvice, de la un transportator autorizat.
România
Lansat ca parte a unui plan strategic extins, sistemul RO e-Transport este fundamental pentru modernizarea și eficientizarea proceselor fiscale din România.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Se va întrerupe furnizarea apei calde pentru modernizarea rețelelor termice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Statuia lui Mihai Viteazul a fost evacuată din Piața Unirii în 2019 pentru a fi reamplasată.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Festum Varadinum este cel mai mare eveniment cultural al comunității maghiare din Oradea.
FC Bihor
La ultimul joc de campionat pe teren propriu, FC Bihor Oradea se va confrunta din nou cu Poli Timișoara, principala rivală din Seria 8, cu care ar putea să se mai întâlnească și în finala pentru promovare.