AFIR a publicat varianta finală a Ghidului Solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor de stat GBER, iar un proiect poate obţine până la 2,5 milioane euro.
Fondurile nerambursabile alocate prin Submăsura 4.1 pentru investiții în exploatații agricole în sectorul vegetal, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate.
Potrivit noilor modificări ale ordinului OMADR 619/2015 și ale OUG 3/2015 se pot depune cereri unice de plată, fără penalităţi, până la data limită de 31 mai 2016. De asemenea, se pot face modificări la cererile unice de plată, fără penalităţi, pănă la data limită de 31 mai 2016.
Fermierii pot accesa şi în acest an fonduri europene nerambursabile prin submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, din cadrul PNDR 2020.
În cadrul submăsurii 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, fermierii pot solicita fonduri europene nerambursabile şi pentru creşterea albinelor.
powered by Surfing Waves
Cultură
Concertul de la BT Arena va fi singurul concert din România în cadrul turneului european.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Conform unei postări pe pagina de socializare, primarul orașului Valea lui Mihai a anunțat un prim rezultat din combinarea activității de verificare în teren și utilizarea unei drone în combatarea depozitării ilegale de deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte depășiri neregulamentare au fost constatate de polițiștii bihoreni în timpul unei acțiuni desfășurate pe DN1, marți, 20 octombrie. Două dintre manevrele periculoase au fost surprinse cu ajutorul unei drone, în localitatea Tileagd.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la pasiunea pentru bucătăria italiană și experiențele trăite în restaurante din întreaga Europă, la un loc devenit familiar pentru orădeni, Via29 sărbătorește un deceniu de activitate cu o surpriză pe măsură.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș al Autostrăzii Transilvania, cu o lungime de 26,35 km, se apropie de final. Potrivit informațiilor transmise de compania Erbașu pe pagina de socializare, au mai rămas de executat câteva lucrări înainte ca tronsonul să fie pregătit pentru deschiderea circulației.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acum 7 ani de zile, un tânăr orădean a decis să transforme pasiunea lui pentru auto în business.
Economic
Inspectorii de muncă din Bihor au aplicat amenzi în valoare totală de 155.500 de lei pentru neregulile descoperite în urma controalelor desfășurate în sectorul construcțiilor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Calendarul Evaluării Naționale 2027 pentru absolvenții clasei a VIII-a a fost aprobat oficial, printr-un ordin publicat marți, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.
BIHON Sport local
Ultimul meci al etapei cu numărul 10 din Liga 2 a adus față în față doi tineri fotbaliști orădeni, care au evoluat la FC Bihor, pe stadionul din Târgu Mureș.