Cele şase numere extrase duminică la Loto 6/49 sunt 4, 34, 49, 23, 40 şi 48, iar premiul la categoria I în valoare de peste 6,8 milioane euro nu a fost câştigat.
Cozi la urne şi aflux continuu de oameni au marcat duminică câteva secţii de votare. La altele, dinamica scăzută.
Antrenorul gazdelor, Dacia Nastai, a spus că Silvania a fost ajutată şi de şansă.
În meciul disputat între Athletic Bilbao şi FC Barcelona, Messi, a fost la un pas de o accidentare gravă. Unul dintre fundaşii echipei Athletic Bilbao a avut o intrare criminală la starul Barcei, cu crampoanele pe faţă. Imaginile au fost postate pe youtube.
Candidatul UDMR la Preşedinţie, Kelemen Hunor, a votat, dumunică, pentru schimbarea în bine şi pentru reformarea statului hipercentralizat, afirmând că în prezent societatea românească centralizată a rămas fără scop, transmite corespondentul NewsIn.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
După un sezon peste așteptări, FC Bihor se numără printre cele mai bune 6 echipe din Liga 2 și va aborda partea a doua a sezonului departe de gândurile care au măcinat echipa anul trecut.
Economic
Primăvara aduce în piețele din Oradea o varietate mai mare de produse, însă și prețuri care îi pun pe gânduri pe cumpărători.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În timp ce vitrinele magazinelor se umplu de produse pentru masa de Paște, iar promoțiile promit belșug, pentru milioane de români sărbătoarea vine cu o întrebare apăsătoare: „Ce punem pe masă?”.
Cultură
Cei doi comedianţi români aduc pe scenă poveşti amuzante despre viață, familie, prieteni și absurdul cotidian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 44 de ani, din Marghita, a fost vizat, joi, de trei percheziții făcute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un dosar de evaziune prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În seara zilei de joi, 19 martie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea a trei incendii izbucnite în Oradea și Paleu, la un supermarket, un autoturism și o gospodărie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La fața locului au intervenit de urgență pompierii Detașamentului 2 Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comunicat de presă privind lansarea proiectului „Creșterea eficienței energetice a blocurilor: PB14C, PB14D, PB21A, PB21D, D18, D19, D20 din localitatea Sânmartin, comuna Sânmartin, județul Bihor”
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a menținut, printr-o hotărâre definitivă dată joi, condamnarea la un an și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 3 ani, dictată de Judecătoria Oradea în cazul lui Gheorghe Gaja, un lichidator judiciar acuzat de tentativă de înșelăciune, fals informatic și fals în declarații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți prezintă evenimentele care vor avea loc în Oradea în perioada 20 - 22 martie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Reducere excepțională + prima revizie cadou, exclusiv din partea dealerului tău de încredere! Ofertele Primăverii la Toyota Oradea.