Victor Pițurcă a susținut joi o conferință de presă și a anunțat că nu pleacă de la cârma echipei naționale de fotbal, chiar dacă Al Ittihad a acceptat să plătească FRF-ului clauza de reziliere a contractului.
Președintele FIFA, Sepp Blatter, a propus, în cadrul unei convenţii Soccerex ce a avut loc la Manchester, un sistem de reluări video care să fie introduse în fotbal, iar antrenorii ar putea contesta deciziile arbitrilor cu ajutorul acestora.
Două milioane de români au urmărit primul meci al naționalei lui Pițurcă din campania de calificare la Campionatul European din 2016. Tricolorii au învins reprezentativa Greciei datorită golului marcat de Marica, din penalty, în minutul 10 al partidei desfășurate pe stadionul Karaiskakis din Pireu. 
Luna august s-a dovedit a fi extrem de prolifică pentru doi atacanţi bihoreni. După ce Claudiu Keşeru a înscris de şase ori în meciul Steaua – Pandurii, scor 6-0, sâmbătă a fost rândul lui George Puşcaş să iasă în evidenţă.
După ce a fost trimisă de către Ludogoreț în Europa League, Steaua s-a ales cu o grupă facilă la tragerile la sorți. „Roș-albaștrii” vor juca cu Dinamo Kiev, Rio Ave și Aalborg. Astra va întâlni echipa care a eliminat Petrolul Ploiești, Dinamo Zagreb, dar și pe cei de la Salzburg și Celtic.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Accident pe Bulevardul Nufărul din Oradea. Un minor a fost transportat la spital pentru investigații medicale
Evenimentul rutier a avut loc duminică seara, 11 ianuarie, pe Bulevardul Cantemir din Oradea.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Haită de șase lupi de talie mare, surprinsă la intrarea în Izbuc, în apropierea locuințelor
Mai mulți lupi au fost surprinși în apropierea satului Izbuc, stârnind neliniște în rândul localnicilor.

BIHON Sport local

A murit un fost fotbalist la Crișul Oradea! A fost dublu campion național al României!
Fotbalul românesc este în doliu, după trecerea la cele veșnice a lui Eugen Pojoni, care la 1 ianuarie a împlinit 84 de ani. 1

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă Oradea

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Opt bihoreni, printre care un copil și o mamă au rămas blocați în Apuseni. Au fost salvați după o intervenție de 5 ore
Un grup format din opt persoane: șapte adulți și un copil, a fost salvat după ce a rămas blocat de zăpadă în localitatea Ticera, comuna Bulzeștii de Sus, județul Hunedoara, aproape de granița cu județul Alba.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Vânătoarea, mai departe de zonele locuite: proiect de lege cu noi limite de siguranță, în dezbatere la Senat
Legislația privind vânătoarea ar putea suferi modificări importante, după ce un proiect de lege aflat în dezbaterea Senatului propune introducerea unor distanțe minime față de zonele locuite în care să fie permisă desfășurarea activităților cinegetice.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Adolescent de 17 ani, urmărit prin Oradea după ce a lovit o mașină de Poliție și a fugit
Un tânăr de doar 17 ani a ajuns subiect al unui dosar penal pentru conducere fără permis, după ce a fost prins la volanul unui BMW X6 și a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

6 butelii furate și amanetate de un bărbat, după ce a fost la colindat de Sărbători. Banii i-ar fi pierdut la păcănele
Un bărbat de 37 de ani, din localitatea bihoreană Budureasa, a fost condamnat la un an și 6 luni de închisoare, cu suspendare, după ce a furat 6 butelii pe care le ochise când a fost la colindat, de Crăciun și de Anul Nou, prin comuna Roșia.

BIHON Sport local

Cu orădeanul Luncan printre remarcați, România a învins categoric Slovacia la Campionatul European
Reprezentativa de polo a României a dispus cu scorul de 16-8 de Slovacia, în primul său meci din Grupa D a Campionatului European 2026. Echipa noastră a obținut o victorie meritată, după o partidă pe care a dominat-o cu destulă autoritate.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Cercetarea românească, o rețea cu centre de putere. Ce arată un studiu realizat la Oradea
Un studiu realizat de Adrian Hatos și Smaranda Liana Cioban-Kudelca de la Universitatea din Oradea arată, cu cifre și hărți de rețea, că succesul în cercetarea românească depinde cel mai mult de conexiunile dintre instituții.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Fonduri europene pentru Pietroasa: peste 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea clădirilor publice
Proiectele implementate de Primăria comunei Pietroasa prin Programul Național de Redresare și Reziliență se află într-un stadiu avansat de execuție, cu un grad de realizare de peste 90%, potrivit primarului Ionel Alin Laza.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Polul gerului din România, în Bihor. S-au înregistrat -16 grade la Oradea în această dimineață
Județul Bihor s-a aflat duminică, 11 ianuarie, printre cele mai reci zone din România, odată cu un val de aer polar care a adus temperaturi extrem de scăzute în majoritatea localităților. 2

Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.