Tengo Salonta s-a dovedit imbatabilă în etapa a doua a Interligii de futnet, desfăşurată sâmbătă pe teren propriu.
Vineri a avut loc o festivitate în centrul oraşului Salonta, în cadrul căreia locuitorii municipiului au avut ocazia să admire şi să se fotografieze cu cel mai râvnit trofeu din futnetul (labtenis, fotbal-tenis) mondial intercluburi, dar şi cu sportivii care au reuşit această frumoasă performanţă.
powered by Surfing Waves
România
Ministerul Finanțelor (MF) a pus miercuri în transparență decizională un proiect de Ordonanță care propune completarea Codului de procedură fiscală și introducerea unor măsuri fiscal-bugetare menite să simplifice procedura de înregistrare fiscală a sediilor secundare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ștrandul Ioșia revine în circuitul de agrement al orașului, urmând să se redeschidă publicului începând de săptămâna viitoare, după lucrări de modernizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
143 de funcții de președinte vacante ori care urmează să devină libere până pe 25 august 2026 la instanțe civile și militare din întreaga țară au fost scoase la concurs de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în perioada ianuarie – aprilie 2026.
România
În această perioadă, meteorologii monitorizează o posibilă modificare semnificativă a circulației aerului la nivelul continentului european, care ar putea face ca luna februarie să fie neobișnuit de rece.
România
Atlassib, companie înființată în 1993 și cunoscută pentru legăturile pe care le menține între România și diaspora, trece prin mari dificultăți financiare, iar viitorul său rămâne incert.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 29 ianuarie.
1
România
Piaţa gazelor naturale începe să arate primele semne de concurenţă reală înainte de ieşirea din plafonare.
România
Șoferul microbuzului implicat în accidentul mortal de pe E70, în apropiere de Lugojel, ar fi avut droguri în sânge, potrivit analizelor IML. Sursele indică, pentru G4Media, și consum de canabis înainte de impact.
1
România
Tragedia s-a petrecut în cursul zilei de luni, 26 ianuarie, în localitatea Poiana Mărului din județul Brașov.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Colegii unui elev din clasa IX-a de la Liceul Teoretic nr. 1 Bratca îl acuză pe profesorul de informatică de comportament agresiv, după ce a fost filmat cum urlă la un elev. Conducerea școlii a deschis o anchetă.
20