În contextul insolvenţei Agenţiei Omnia Turism, soldată cu prejudicierea cu aproximativ 8 milioane de euro a peste 8.700 de clienţi, deputatul PNL Găvrilă Ghilea i-a solicitat, în această săptămână, ministrului de resort, Mircea - Titus Dobre, explicaţii cu privire la modul de recuperare a pagubei.
Deputatul Găvrilă Ghilea acuză tonul belicos al premierului Tudose la adresa multinaţionalilor şi face comparaţii cu ţările vecine.
Prin cabinetul său parlamentar, deputatul Gavrilă Ghilea anunţă să Fiscul din Salonta nu va fi desfiinţat.
Deputatul PNL vrea explicaţii de la ministrul Transporturilor Cuc în legătură cu tergiversarea reabilitării DN 76 Oradea - Deva.
Deputatul Ghilea crede că Doina Pană vrea să ducă presa cu zăhărelul şi aminteşte că PSD nu a eliminat încă TVA la publicitate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei spargeri cu un prejudiciu de sub 700 de lei i-au adus unui orădean o condamnare definitivă la un an și 2 luni de închisoare, recent pronunțată de Judecătoria Oradea, și un loc pe lista infractorilor căutați de polițiștii din întreaga țară.
România
Angajații români vor beneficia în continuare de zile libere, stabilite prin lege, cu ocazia sărbătorilor religioase și al evenimentelor istorice naționale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr, cercetat pentru furt calificat, reținut pentru a doua oară într-o lună, de polițiștii din Bihor și arestat de magistrați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul rutier a avut loc marți, 30 decembrie, în jurul orei 11:00.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul îmbolnăvirilor respiratorii din județul Bihor rămâne ridicat, chiar dacă datele oficiale indică o scădere față de săptămânile precedente. Săptămână trecută au fost raportate 4.207 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 1.138 cazuri de pneumonie și 656 cazuri clinice de gripă, bilanțul fiind însoțit de sute de internări.
România
Decathlon a fost sancționată drastic de autoritatea pentru protecția datelor, după ce atacuri cibernetice repetate au expus informații sensibile ale clienților.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Programul mijloacelor de transport în comun în perioada 31 decembrie 2025 – 7 ianuarie 2026
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 29 decembrie, la ora 09:04, polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd au fost sesizați, în urma unui apel primit de IPJ Bihor că pe D.N.1, în afara localității Topa de Criș, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În după-amiaza zilei de luni, 29 decembrie, pompierii militari orădeni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o fabrică de betoane situată pe strada Ogorului din Oradea.