Firma la care prefectul e acţionar majoritar va introduce utilităţile în cel mai mare proiect industrial al Primăriei.
Săptămâna trecută, prefectul Gavrilă Ghilea ceruse Consiliului Judeţean să găsească o rezolvare „cu aplicabilitate imediată”, pentru ca gustările să fie distribuite încă din prima zi de şcoală. Şedinţa de ieri a Consiliului Judeţean nu a adus, însă, nicio soluţie.
Prefectul Ghilea cere Judeţului să se asigure că laptele, cornul şi merele vor ajunge la timp în şcoli.
SC Construcţii Bihor şi-a adjudecat realizarea Supraparcării de la Tribunal cu 5 milioane de euro.
Prefectul Ghilea l-a izolat pe subprefectul Bitea în instituţie, ca urmare a relaţiilor proaste dintre cei doi. Punţile de comunicare dintre prefectul Gavrilă Ghilea şi subprefectul Cristian Bitea sunt rupte definitiv. Ultima măsură luată de prefect arată perfect felul în care cei doi nu se mai înţeleg sub nicio formă.
powered by Surfing Waves
Educație
Baza didactică și de cercetare „Gaudeamus” a Universității din Oradea, din Stâna de Vale, a fost redeschisă sâmbătă, 3 octombrie, după ample lucrări de extindere și modernizare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vaccinarea antigripală pentru sezonul 2026–2027 a început și în Bihor. Din 15 septembrie și până în 5 octombrie au fost administrate în județ 3.342 de doze de vaccin, potrivit Direcției de Sănătate Publică Bihor.
BIHON Sport local
Multiplă campioană națională la fotbal-tenis, Tengo Salonta a luat o pauză în ultimele trei sezoane când jucătorii seniori au evoluat pentru CSM Slatina și au pus echipa olteană pe primul loc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea informează participanții la trafic că, în perioada 7–13 octombrie 2026, vor fi instituite mai multe restricții temporare de circulație în zona centrală a orașului, pentru buna desfășurare a FestiFall 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incendii în mai multe gospodării din Bihor. Flăcările au mistuit acoperișuri, baloți de fân și anexe
Pompierii militari bihoreni au desfășurat 77 de misiuni în perioada 3–4 octombrie. Dintre acestea, 50 au fost intervenții SMURD la cazuri medicale și accidente rutiere, iar 27 au vizat incendii, accidente, asanarea muniției și alte activități specifice.
România
Un meci de handbal între două echipe de junioare de 13-14 ani s-a transformat într-un scandal în tribune, la Sala Olimpia din Timișoara. În timp ce fetele de la LPS Banatul Timișoara și Millenium Giarmata erau pe teren, doi părinți au ajuns să se ia la bătaie, iar ceilalți spectatori au încercat să îi despartă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de 4 octombrie, în jurul orei 21:55, un bărbat de 33 de ani din comuna Tinca, aflat la volanul unui autoturism pe DJ 792A, în afara localității Belfir, ar fi lovit mașina care circula în fața sa.
Economic
Mediul de afaceri bihorean resimte în continuare presiunea dificultăților financiare. În luna septembrie 2026, în județul Bihor au fost deschise 39 de dosare de insolvență.
1
Cultură
A patra ediție a Salonului Internațional de artă fotografică „Via, vinul și bucuria de a trăi” a fost inaugurată duminică, 4 octombrie, în Cetatea Oradea. Expoziția, cu 192 de lucrări premiate și acceptate, poate fi vizitată gratuit până pe 23 octombrie 2026, iar o parte dintre fotografii vor rula și pe ecranele mijloacelor de transport în comun din oraș.
Economic
Fermierii bihoreni care vor să-și ducă exploatațiile la un alt nivel pot accesa, începând cu 6 octombrie, fonduri europene de până la 200.000 de euro pe proiect.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un drum național intens circulat s-a transformat într-o capcană mortală pentru un pui de urs. Animalul a ajuns pe carosabil, pe DN 1 E60, în județul Cluj, și a fost lovit de o mașină. Șoferul susține că totul s-a petrecut în câteva secunde și că nu a avut nicio posibilitate să evite impactul.