Membrii Federaţia Ambulanţa părăsesc sindicatul din cauza liderului lor. Dintre cei circa 13.000 de angajaţi ai serviciilor judeţene de ambulanţă din ţară, doar vreo 7.500 mai sunt la Federaţia Ambulanţa şi acest număr poate scădea vertiginos.
Efect de bumerang în cazul raportului „comandat” al Ministerului Sănătăţii.
ORADEA - Gheorghe Chiş, ambulanţier la Serviciul
Judeţean de Ambulanţă Bihor, este noul
preşedinte al Federaţiei Naţionale
Ambulanţa. În această calitate, Chiş
va susţine azi prima conferinţă de
presă în care va anunţa, de la Oradea,
problemele cu care se confruntă serviciile
judeţene de ambulanţă din ţară.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Serviciile poștale în comuna Girișu de Criș urmează să revină la normalitate după ocuparea a două posturi de agent poștal, câte unul pentru satele Girișu de Criș și Tărian.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de amenajare a celor două parcuri de pe străzile Clopoțeilor și Berzei din comuna Sântandrei au fost finalizate, investiția fiind realizată printr-un proiect cu finanțare europeană.
România
România trece la ora de iarnă în noaptea de sâmbătă, 24 octombrie, spre duminică, 25 octombrie 2026.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Curtea de Apel Oradea a încetat procesul penal împotriva lui Bogdan Ș., un tânăr de 28 de ani, acuzat că a încercat să-și amenajeze o cultură de canabis ca să scape de cheltuielile pe care le avea cu achiziția de droguri pentru consum propriu de la un traficant.
Bihon CSM Oradea
După prestația foarte modestă de la Campionatul Mondial individual pentru seniori, disputat la Baku, judoka tricolori vor avea ocazia să se revanșeze la turneul internațional de Grand Slam de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite).
Economic
Companiile care investesc în dezvoltarea capacităților de producție și creează noi locuri de muncă ar putea beneficia de facilități fiscale în cadrul unui program național aprobat de Camera Deputaților. Inițiativa urmărește stimularea economiei, reducerea diferențelor de dezvoltare dintre regiuni și crearea unor oportunități de angajare mai bine plătite.
România
Federația SANITAS cere noului Guvern să asigure finanțarea spitalelor și ambulanțelor, să deblocheze angajările și să restabilească drepturile salariale ale personalului medical.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comuna Sânmartin, județul Bihor, găzduiește în acest weekend una dintre competițiile importante ale atletismului românesc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței desfășurate în 23 octombrie, membrii Biroului Politic Județean al organizației județene PSD Bihor au votat susținerea propunerii ca Emilian Pavel să fie viitorul prefect al județului.
Cultură
Noul single al trupei N.O.R. este disponibil pe toate platformele de streaming.
Cultură
O expoziție cu 206 imagini premiate va fi vernisată în Cetatea Oradea.