Comisia Europeană (CE) a luat decizia de a renunţa la acordarea sprijinului financiar pentru culturi energetice, în contextul în care obiectivul pentru care a fost introdus, respectiv creşterea suprafeţelor cultivate cu aceste plante, a fost atins mai repede decât se preconizase, informează MADR.
Peste 6.000 de hectare de teren agricol se află sub ape în urma precipitaţiilor din ultima săptămână.
Până în prezent s-a însămânţat mai puţin de jumătate din suprafaţa propusă pentru a fi însămânţată în această toamnă. Conform datelor centralizate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, din cele 100.530 hectare propuse a fi însămânţate s-au realizat însămânţări pe 46.330 hectare.
Universitatea orădeană a primit de la Consiliul Local Oradea (proprietarul terenului) şi de la Consiliul Judeţean (proprietar al clădirilor situate pe teren) 2,3 hectare situate vizavi de campusul universitar. Instituţia de învăţământ superior a primit în administrare terenul şi clădirile pe o perioadă de 49 de ani şi are obligaţia ca într-un an să obţină de la Primărie PUZ şi PUD.
powered by Surfing Waves
Cultură
Larisei i-au acordat a doua şansă antrenorii Smiley şi Tudor Chirilă la ediţia a 14-a a concursului Vocea României .
Cultură
Urmăreşte emisiunea de multă vreme şi şi-a dorit să meargă la Vocea României plăcându-i diversitatea în fiecare etapă. A considerat că acum e un moment bun să participe.
Bihon CSM Oradea
La Oradea Arena a început vineri ediția 2026 a Memorialului Antonio Alexe. La competiție participă echipele CSM CSU Raiffeisen Oradea, Szolnoki Olajbányász (Ungaria) și Bosna Sarajevo (Bosnia și Herțegovina).
BIHON Sport local
Beiușenii au ieșit pe plus după cele două dueluri cu formații din Cluj, întâlnite în primele două etape. După victoria cu 2-0 cu Unirea Dej, echipa antrenată de George Zima a remizat vineri la Viitorul Cluj, scor 1-1.
Cultură
Festivalul Pizzei Napoletane – L'Arte della Pizza se va desfăşura până luni, 7 septembrie, când va avea loc Marea Finală Pizza Cup.
FC Bihor
Are 25 de ani și a mai lucrat la două echipe cu antrenorul orădean, care și l-a dorit și în sezonul trecut, dar mijlocașul a ales atunci pe FC Voluntari.
Educație
Cu trei zile înainte de începerea noului an școlar, ministrul Educației, Mihai Dimian, a postat pe facebook un text în care respinge imaginea unui sistem aflat în „haos”.
1
Economic
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială va începe, din 8 septembrie, virarea beneficiilor de asistență socială pentru luna august. Primele plăți vor viza alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile de creștere a copilului și stimulentele de inserție, iar restul sumelor vor fi achitate etapizat până pe 21 septembrie.
2
Bihon CSM Oradea
Ediția 2026 a SuperCupei României la polo, programată inițial pentru data de sâmbătă, 5 septembrie, a fost amânată.
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică se vor disputa primele meciuri din sezonul 2026/2027 în Liga 4 Bihor, o ediție care va avea la start 14 echipe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O turistă accidentată pe traseul Circuitul Groapa Ruginoasă, în zona Vârtop, a avut nevoie de intervenția salvamontiștilor bihoreni după ce a suferit o leziune la un membru inferior.