Vineri, la Mănăstirea Sfintei Cruci s-a sărbătorit hramul acestei aşezări monahale. De sărbătoarea Sfintei Cruci, peste o mie de credincioşi au călcat pragul mănăstirii, pentru a participa la slujba oficiată de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele duhovnic Atanasie Paleu, acompaniaţi de măicuţele mănăstirii.
De Sfântă Mărie Mare, Manastirea Franciscană Maica Domnului a pregătit un program liturgic special.
Sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului constituie pentru comloşeni şi nu numai prilej de bucurie. Biserica Ortodoxă şi Greco-catolică din Comloşu Mare au hramul în această zi. Pe lângă activităţile care vor marca ziua de 15 august, la cele două lăcaşe de cult, pentru Ruga de la Comloş din acest an organizatorii au mai pregătit un Campionat de fotbal.
Sfântul Ierarh Andrei Şaguna va fi al doilea protector al Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În perioada următoare, muncitorii vor finaliza lucrările la structura din beton armat și vor începe montarea acoperișurilor, a instalațiilor, a compartimentărilor interioare, a sistemelor de ventilație, precum și a lucrărilor de termo și hidroizolații.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 10 februarie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Regimul termic pentru perioada 9 - 22 februarie va fi deosebit de oscilant, la nivelul întregii țări, cu perioade în care vremea va deveni rece, chiar geroasă în unele zone, dar și cu intervale cu valori termice pozitive ridicate, de până la zece grade, pe timpul zilelor, timp în care probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 13 și 15 februarie, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Balastierele din județul Bihor au intrat recent în vizorul inspectorilor de ape, care au aplicat sancțiuni consistente pentru nerespectarea legislației în vigoare, în urma unor controale desfășurate în mai multe bazine hidrografice din zonă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Oradea, gazonul montat între liniile de tramvai pare să aibă un dușman declarat, respectiv șoferii grăbiți, neatenți sau pur și simplu convins că infrastructura urbană e un decor interactiv.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen va susține miercuri, 11 februarie, partida din deplasare cu KK Cedevita Zagreb, contând pentru etapa a 6-a, ultima din Grupa L a FIBA Europe Cup.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, luni, încetarea procesului penal în care fostul director al Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Bihor, Ovidiu Dăescu, a fost acuzat de fraude cu fonduri europene. Instanța a invocat faptul că infracțiunile pentru care a fost inculpat Dăescu s-au prescris.
Bihon CSM Oradea
Campioana României la polo, CSM Oradea, își va încheia actuala campanie din Water Polo Champions League după meciul cu AN Brescia, care va avea loc miercuri, 11 februarie, cu începere de la ora 21:00.
Bihon CSM Oradea
Chestionat în legătură cu viitorul antrenor al „leilor roșii” și dacă s-a gândit cine ar putea fi acesta, președintele CS Municipal Oradea, Șerban Sere, a oferit anumite indicii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei bărbați și două femei, cu toții suspectați de implicare într-o grupare infracțională care se ocupa cu traficul de minori și de persoane, au fost reținuți în cadrul unei investigații a DIICOT Oradea, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anul acesta, prima premieră din cadrul colaborării cu Teatrul Regina Maria va fi spectacolul „Şoimii patriei” în regia Ioanei Păun.