Cartile "Niste raspunsuri" - de Mihaela Radulescu si "Jurnal" - de Oana Pellea , s-au numarat printre cele mai cumparate carti ale anului 2009 la editurile Polirom si respectiv Humanitas.
Humanitas Junior vă invită sâmbătă, 24 februarie, ora 11:30, la Librăria Humanitas Oradea (str. Republicii nr. 11), la o întâlnire cu Otilia Mantelers și „Cărțile Otiliei”.
Cei trei scriitori vor putea fi văzuţi şi la Teatrul Regina Maria în cadrul European Open Music.
Duminică, 23 aprilie, de la ora 12:00, la Librăria Humanitas are loc o dezbatere „care va acoperi ultimii o sută de ani din istoria negocierilor pentru restituirea tezaurului românesc trimis în 1916 și 1917 la Moscova, pentru protejarea valorilor statului român, și rămas în mare parte nerecuperat până azi”.
La Librăria Humanitas Oradea are loc joi, 13 martie, de la ora 18:00, lansarea cărții „Islamul: O temă recurentă în Europa” de Cristian Bălănean.
powered by Surfing Waves
Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, în cadrul căreia discuţiile au vizat subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.
Ambasadoarea Kathleen Kavalec a ajuns în Oradea în cursul zilei de joi, 25 iulie.
Clubul orădean a înscris și opt grupe de juniori în competițiile organizate de FRF în sezonul 2024/2025.
Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii.
Polițiștii bihoreni l-au dat în urmărire națională pe Florian David Costea, cunoscut sub porecla „Kobra”, de 31 de ani, care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare, sub acuzația de abuz de încredere.
Întâmplarea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26 iulie, în satul Groși, comuna Aușeu.
Acest articol, scris de Patricia Llopis, senior urban specialist la Banca Europeană de Investiții, evidențiază eforturile și realizările orașului nostru în colaborare cu BEI, demonstrând că orașele mai mici pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea urbană durabilă.
4
Campania a fost lansată la Oradea și va cuprinde sesiuni de informare și conștientizare a populației cu privire la problema obezității, dar și activități dedicate specialiștilor din sănătate, implicați în managementul persoanelor cu obezitate.
În luna iunie, consumatorii au returnat 350 de milioane de ambalaje SGR, cu 41% mai mult comparativ cu luna mai. Rata de colectare a fost de 50% în luna iunie.
3