Unităţile de învăţământ care nu pot asigura o temperatură optimă pentru desfăşurarea cursurilor pot primi, de la inspectoratele şcolare judeţene, aprobarea de a modifica structura anului şcolar, a anunţat, marţi, Ministerul Educaţiei.
Părinții unei eleve de 6 ani de la Colegiul Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca au reclamat că fiica lor ar fi fost agresată sexual de soţul unei învăţătoare, iar Inspectoratul Școlar și Poliția au pornit o anchetă.
Nemulţumiţi de noua numire în fruntea Inspectoratului Scolar Judeţean Bihor, cinci inspectori şcolari şi-au dat demisia.
O parte dintre directorii schimbaţi au ieşit la pensie, alţii şi-au dat demisia, iar altora le-au expirat mandatele.
powered by Surfing Waves
Fundașul stânga Bogdan Vătăjelu (33 de ani) își va continua cariera la echipa antrenată de Erik Lincar, cel puțin până în vară.
Tânărul în vârstă de 15 ani a plecat de acasă în cursul zilei de duminică, 29 martie, în jurul orei 11:30 și nu a mai revenit.
Un orădean care a fost amendat de 3 ori într-un singur an pentru deținere de țigări de contrabandă pe care fie le depozita într-un imobil din Oradea, fie încerca să le vândă în Piața Rogerius, s-a ales și cu o condamnare la un an și 4 luni de închisoare cu suspendare și obligația de a munci 100 de zile în folosul comunității.
Conducerea AJOFM Bihor a fost preluată temporar, în urma unei schimbări la vârf.
Gigantul aerospațial SpaceX se pregătește să lanseze o misiune care va include și un satelit românesc realizat integral de specialiști locali.
Invitaţii Filarmonicii sunt pianistul Horia Maxim, flautista Mihaela Anica, dirijorul Constantin Grigore şi violonistul Vlad Răceu.
La București s-a desfășurat Campionatul Național de atletism în sală pentru copii U14. În proba de triatlon s-a remarcat atletul orădean Cezar Alexandru Pop de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea.
În weekendul 28–29 martie, pompierii militari bihoreni au gestionat peste 70 de intervenții, dintre care 9 au fost incendii.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 30 martie, o informare de intensificări ale vântului și ploi moderate cantitativ, în întreaga țară, precum și de ninsori în zona montană, valabilă până marți dimineața.
Legea privind apărarea împotriva incendiilor a fost modificată în această lună, aducând obligații noi pentru dezvoltatorii imobiliari și reguli mai stricte în ceea ce privește siguranța locuințelor.
Medici din Bihor au participat la Gala și Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România, evenimente marcate de prezența președintelui Nicușor Dan și de mesaje despre responsabilitate, reformă și nevoia de implicare reală în sistemul de sănătate.