Nu mai puţin de 42 de lăcaşuri de cult din întreg judeţul au fost şi sunt încă verificate de pompieri, pentru ca slujba de Înviere din acest weekend să decurgă fără incendii de la instalaţii electrice cu improvizaţii, instalaţii de încălzire.
În popor se spune că „cine moare de Paşti sau în Săptămâna Luminată merge direct în Rai”.
ORADEA - Numărul orădenilor care au ales să
ia Lumină în noaptea de Înviere de la
Biserica cu Lună sau de la biserica
greco-catolică din apropiere a fost mic.
În noaptea Învierii, zeci de bihoreni au
solicitat ajutor medical echipajelor medicale de
urgenţă. La Serviciul Judeţean de
Ambulanţă Oradea au apelat 45 de persoane, un
număr mai mare decât într-o noapte de
weekend obişnuită.
ORADEA - Un copil de doi ani şi alţi trei
adulţi au ajuns la spital în seara
Învierii, după un accident rutier consumat
în zona Tileagd.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 40 de ani, din localitatea bihoreană Ucuriș, este căutat de polițiștii din întreaga țară și figurează inclusiv pe lista celor dați în urmărire internațională pentru că se sustrage executării unei pedepse de 13 luni de închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
BIHON Sport local
Naționala României a dominat Campionatul Mondial de Fotbal-Tenis din 2026, organizat sub egida Federației Internaționale de Fotbal-Tenis (FIFTA), la Complexul Sportiv „Lala Mustafa Paşa” din cadrul Universității Mediteranei de Est (EMU), în Famagusta - Gazimağusa (Cipru), în perioada 20-24 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ceremonia de depunere de coroane și defilarea detașamentului de onoare s-a desfășurat în cursul zilei de duminică, 25 octombrie, începând cu ora 12:30.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Rețeaua de iluminat public din comuna Căpâlna urmează să fie modernizată printr-un proiect pentru care administrația locală a semnat contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu.
BIHON Sport local
Arena Antonio Alexe din Oradea a găzduit Cupa României la taekwon-do ITF pentru pre juniori, juniori si seniori, în perioada 16 -18 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La sediul Primăriei Tinca a fost semnat, recent, contractul de execuție pentru modernizarea străzilor din satul Râpa, o investiție de peste 2,3 milioane de lei, cu TVA inclus.
BIHON Sport local
Orădeanul Tanca Roman a urcat pe podium la Campionatele Europene de Judo Veterani disputate la Portimao, în Portugalia.
Cultură
Festivalul Les Films de Cannes ajunge pentru prima dată la Oradea, între 29 octombrie și 1 noiembrie, la Muzeul Ţării Crişurilor şi la Cinema Palace.
România
Șoferii din România nu sunt obligați să prezinte polița RCA în format tipărit atunci când sunt opriți de polițiști în trafic.
România
Deputații și senatorii ar putea fi supuși testării antidrog la începutul fiecărei sesiuni parlamentare, dacă o nouă propunere legislativă, înregistrată la Senat pe 20 octombrie, va fi adoptată.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
József Kerezsi, un orădean de 49 de ani acuzat de trafic și deținere de droguri de mare risc, a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul Bihor la 4 ani și 4 luni de închisoare, cu executare.