Cotidianul nostru a abordat parlamentari bihoreni din tot spectrul politic, încercând să obţină reacţii atât de la cei mai influenţi - cei ai Puterii - cât şi de la cei ce fac parte din comisia de învăţământ.
Azi, senatorul Cătălin Voicu va fi audiat în Senat de o comisie parlamentară. Deoarece cazul are ca personaj principal un senator, DNA a cerut Parlamentului să se pronunţe dacă permite procurorilor să ceară de la judecători un mandat de arestare pe numele lui Voicu.
Senatorul PSD de Bihor, Ioan Mang, nu a reuşit să-i convingă pe pesediştii ardeleni să-l voteze „vice” al partidului.
Proaspăt revenit în partid, fostul subprefect Claudiu Pop se gândeşte deja la un post de prim-vicepreşedinte al PSD Bihor, făcând echipă cu senatorul PSD Ioan Mang.
Beneficiind de înţelegerea UDMR, PSD Bihor i-ar putea păstra pe Dăescu şi Secoşan şefi la Agenţia pentru Protecţia Mediului respectiv a OJPC Bihor. Preşedintele UDMR Bihor, Szabo Odon, a acceptat să cedeze două posturi cuvenite UDMR în urma protocolului naţional cu PDL, opţiunea PSD fiind pentru APM şi OJPC. Rămâne de văzut în ce fel vor întoarce social-democraţii gestul.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a decis, vineri, achitarea fostei directoare adjuncte a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, Nadia Popa, fostă Racz, acuzată de luare de mită într-un dosar instrumentat de DNA Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Expun doisprezece artişi ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea.
România
Executivul a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Dezvoltării, o Ordonanță care modifică reglementările privind amenajarea teritoriului și urbanismul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrarea a beneficiat de suportul științific al Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un grav accident de circulație a avut loc vineri, 30 ianuarie, pe DN1 E60, la ieșirea din Huedin în direcția Oradea, fiind necesară intervenția rapidă a pompierilor de la Detașamentul Huedin și a echipajelor medicale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bihor intră, începând din săptămâna viitoare, într-o nouă etapă de conducere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Guvernul a aprobat, în ședința din 30 ianuarie, ordonanța de urgență prin care se aduc clarificările legislative necesare pentru aplicarea unitară a reducerii de 50% a impozitului pe proprietate pentru locuitorii din zona Rezervației Biosferei Delta Dunării și din Munții Apuseni, măsură care vizează susținerea populației din regiuni cu constrângeri naturale și economice majore.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni au reușit să-l găsească pe András Faragó, un bărbat de 37 de ani, din Paleu, care a fost dat în urmărire națională după ce a fost condamnat la 2 ani de închisoare, aplicată de Judecătoria Oradea pentru agresiune sexuală comisă asupra unui minor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Pedepsele aplicate nu sunt just individualizate (și) se impune aplicarea unor pedepse cu amenda, dar în cuantum majorat.”
România
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș a preluat, în regim de urgență, un minor dintr-o familie din Cenei, în urma neîndeplinirii obligațiilor stabilite printr-o hotărâre a Comisiei pentru Protecția Copilului. Este vorba despre minorul de 13 ani de la Cenei implicat în ucidea lui Mario Alin Berinde.
1
România
Tal Berkovich, fostă concurentă „Chefi la cuțite”, a murit într-un accident în Israel iar fratele ei este în stare critică.