Ioan Sala este noul şef al SC Pază şi Protecţie Bihor SRL, ce aparţine de Consiliul Judeţean Bihor.
Situaţie nemaiîntâlnită în administraţia din România. După ce a fost licitată, Primăria Popeşti ar putea fi evacuată.
ORADEA - Ioan Sala şi-a anunţat joi demisia din funcţia de membru al Adunării Generale a Asociaţilor a CS FC Bihor. Motivele principale sunt marginalizarea sa din ultima perioadă şi faptul că de şase săptămâni cei doi finanţatori ai clubului nu au numit o conducere executivă la FC Bihor.
Biletele s-au scumpit la FC Bihor, dar rămâne avantajoasă varianta abonamentului.
powered by Surfing Waves
Accidentul s-a produs pe DN 1, la ieșire din Oradea spre Oșorhei.
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat remis presei.
A fost semnat contractul pentru elaborarea proiectului pasajului subteran la intersecția dintre bulevardul Decebal și strada T. Vladimirescu.
Au fost finalizate lucrările de întreținere și reparații carosabil la strada Parc 22 Decembrie, care înconjoară parcul cu același nume, fiind în curs de realizare marcajele rutiere.
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, sentința definitivă în cazul celor doi părinți din Bihor acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu după ce și-au retras patru copii de la școală pentru a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling.
1
FC Bihor s-a numărat printre cluburile care au participat la ediția 2024 a puternicului turneu „Elite Neon Cup”, desfășurat la Atena înainte de Paște.
În aceste zile se fac ultimele lucrări la centura ce va ocoli localitatea Sântandrei.
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din cadrul Primăriei Oradea s-a întrunit joi, 9 mai, pentru a analiza solicitările privind restricționări ale traficului în municipiu.
1
Actorul Florin Piersic va face investigaţia PET - CT, apoi va fi transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi, a declarat, joi, pentru AGERPRES, managerul Institutului "Matei Balş", Cătălin Apostolescu.
Un bărbat și o femeie, ambii din Oradea, au fost condamnați la 5 ani și 10 luni de detenție, respectiv 3 ani și 2 luni de închisoare, cu executare, după ce ar fi exploatat sexual trei tinere.