Miercuri, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Sute de vitezomani au fost amendaţi şi trei femei au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut marţi.
Cinci bărbaţi bănuiţi că au sustras bani dintr-un magazin sau plante ornamentale au fost prinşi în flagrant.
În perioada minivacanţei de 1 Mai, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Bihor vor acţiona în staţiunile balneare din Judeţul Bihor, pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul şi, în general, pe drumurile publice, pentru depistarea persoanelor care conduc autovehicule sub influenţa băuturilor alcoolice, combaterea excesului de viteză, depistarea participanţilor la trafic care manifestă agresivitate în conducerea autovehiculelor sau efectuează depăşiri neregulamentare şi, în general, pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.
powered by Surfing Waves

BIHON Sport local

Toamna se numără luptele! Adrian Maxim este „cap de afiș” la gala „Spartan Fight Arena”
Finalul lunii septembrie aduce un nou eveniment care îl are printre protagoniști cunoscutul luptător bihorean Adrian Maxim. Multiplu campion în ring, Maxim va urca în ring în gala „Spartan Fight Arena”, programată vinerea viitoare la Târgu Mureș.

România

Bolojan, luat prin surprindere de Nicușor Dan prin desemnarea lui Mureșan: „Am aflat cu 30 de minute înainte”
Siegfried Mureșan, desemnat de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, a anunțat vineri că începe, împreună cu reprezentanții PNL, USR și UDMR, elaborarea programului de guvernare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Condamnați pentru furt, infracțiuni rutiere și viol, trei bihoreni au fost predați de polițiști Penitenciarului Oradea
Trei bărbați, condamnați de instanțe din Bihor la închisoare cu executare pentru diferite fapte – de la furt și infracțiuni rutiere, la viol asupra unui minor – au fost ridicați de polițiști și predați în cursul zilei de joi Penitenciarului Oradea, unde își vor executa pedepsele.

BIHON CAO

Întreruperea furnizării apei în municipiul Beiuș

BIHON CAO

Anunț privind întreruperea furnizării apei potabile în mai multe zone din Oradea

BIHON CAO

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă străzile Plantelor și Mălinului

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Inaugurare cu întârziere. Bazinul didactic de înot din cartierul Ioșia, în valoare de 15 milioane de lei, a fost finalizat
În prezența ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, primarului Florin Birta, președintelului CJ Bihor, Mircea Mălan, prefectului Marcel Dragoș și subprefectului Botházy Nándor, în 18 septembrie a avut loc inaugurarea bazinului didactic de înot din cartierul Ioșia, primul de acest tip în Oradea, situat în spatele Arenei "Antonio Alexe".

Cultură

Ambasadorul Republicii Slovace în România va inaugura, la Oradea, expoziţia „Festivalul Slovacilor din Valea Cerului”
Evenimentul se înscrie în programul Zilele Culturii Slovace, organizate de Uniunea Democratică a Slovacilor din România.

BIHON Sport local

Golgheterul din Liga 4 Bihor a primit trofeul. Remus Pașca marchează acum în județul Bistrița-Năsăud
Principalul marcator din sezonul trecut al Ligii a IV-a Bihor, Remus Pașca a fost invitat vineri la sediul AJF Bihor, unde i s-a înmânat trofeul cuvenit golgheterului competiției în sezonul trecut.

Economic

200 de bilete de tratament pentru pensionarii din Bihor. În ce stațiuni sunt disponibile și care este termenul-limită
Bihorenii care beneficiază de bilete de tratament balnear au la dispoziție, în această toamnă, mai multe stațiuni din țară.

BIHON Sport local

Liga 3 – Seria 8 – Etapa 4: Crișul Sântandrei și Transilvania Sport Academy joacă acasă cu echipe care au pretenții la play-off
Două dintre cele 4 formații bihorene care activează în Liga 3, Seria 8, vor evolua pe teren propriu în etapa a IV-a, sâmbătă de la ora 17:00.

Cultură

Recomandări TIFF Oradea la evenimentul „Warm-Up” de la NOCA. Ediţia a 9-a aduce un număr record de avanpremiere
Între 25 și 27 septembrie, TIFF Oradea revine cu cea de-a 9-a ediție și cu peste 30 de filme proiectate în şapte locaţii.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Insistența l-a trimis la pușcărie. Prins de 4 ori fără permis la volan, un beiușean a primit 3 ani și 6 luni de închisoare
O persoană la vârsta maturității fără loc de muncă, cu o bogată experiență infracțională în ceea ce privește infracțiunile rutiere. Astfel a fost caracterizat de instanță Ștefan Kurczveil, un bărbat de 36 de ani, din Beiuș, prins de patru ori în timp ce conducea fără a avea permis.

Economic

Mierea din magazine ar putea avea etichete noi. Ce informații vor trebui să apară pe borcan
Consumatorii ar putea afla mai ușor de unde provine mierea pe care o cumpără.