Cu ocazia meciului România-Spania, Federația Română de Fotbal și Editura NICULESCU a anunțat lansarea unui manual auxiliar de matematică, parte din programul național ”Federația Română de Fotbal susține educația”.
În lipsa altor active ale clubului intrat în faliment, lichidatorul judiciar va încerca valorificarea mărcii FC Bihor.
Meciul caritabil „Prietenii lui Keşeru” vs. „Prietenii lui Paul Papp” va avea loc în 27 decembrie la Arena Antonio Alexe.
Keșeru, Hoban, Bicfalvi și Pușcaș au învățat fotbal la Oradea, trecând și pe la FC Bihor.
Orădeanul Claudiu Keseru a cucerit titlul de campion al României cu Steaua. Atacantul de 27 de ani a marcat de două ori în ultima partidă a „roș-albaștrilor” din acest sezon, împotriva Oțelului Galați (2-2).
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Comuna Sânmartin se află din nou în centrul unui eveniment sportiv de anvergură, fiind gazda în 24 și 25 octombrie a Campionatului Național de Cros și Ștafetă Mixtă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 37 de ani, din comuna Tarcea, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, în timp ce ar fi condus sub influența alcoolului și fără permis de conducere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 77 de ani, din comuna Cociuba Mare, a fost reținut de polițiștii de investigații criminale bihoreni, fiind cercetat pentru distrugere prin incendiere.
Cultură
Craig Christian și Elizabeth Best vin cu un show în care spectatorii devin parte din acțiune.
Educație
Părinții care vor să își transfere copiii la o altă școală din Bihor nu mai pot solicita suplimentarea locurilor pentru o clasă anume, atunci când efectivul maxim de elevi a fost deja atins. Noua prevedere apare în procedura pentru anul școlar 2026–2027, publicată joi, 22 octombrie, de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O mamă internată cu fetița la Spitalul de Copii din Oradea reclamă că nu putea chema asistentele medicale din salon, deoarece sistemul de apel nu funcționa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ministerul Sănătății a identificat 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe (UPU) și a serviciilor de ambulanță din întreaga țară, inclusiv a celor din Bihor. Banii provin însă din redistribuirea resurselor existente, iar proiectele de la care au fost luați ar urma să își recupereze finanțarea la viitoarea rectificare bugetară.
Economic
Cei care își caută un loc de muncă, vor să facă o schimbare profesională sau sunt interesați de ofertele de pe piața muncii sunt așteptați vineri, 23 octombrie, la Oradea Job Expo. Târgul de joburi are loc între orele 10:00 și 17:00, în Sala de Evenimente ERA Shopping Park din Oradea.
1
România
După incidentele violente din Bistrița și Pitești, ministrul Educației, Sorin Costreie, anunță măsuri pentru creșterea siguranței în școli.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit unui comunicat, Primăria Oradea a finalizat centralizarea rezultatelor votului în cadrul ediției 2026 a programului de bugetare participativă, municipalitatea alocând un buget de 1.500.000 de lei.