Politia olandeza a prins proprietarul unui Veyron mergand cu dublul vitezei regulamentare si a confiscat masina.
Legea pensiilor intră luni în dezbaterea Senatului, fără amendamentele despre pensiile magistraţilor şi militarilor, fiind de aşteptat ca singurul amendament al opoziţiei, care prevede ca valoarea punctului de pensie să reprezinte 45% din salariul mediu brut, să stârnească dispute.
Grupul de lucru al Partidului Popular European (PPE) a adoptat pe 3 martie, aproape în unanimitate propunerea iniţiată de europarlamentarii Tőkés László şi Áder János (fost preşedinte al Parlamentului Ungariei), de interzicere a mineritului pe bază de cianură.
Pensiile speciale de peste 3.000 de lei vor scădea în termen de cinci luni, dacă legea pensiilor va trece de Parlament.
Comercializarea şi livrarea plantelor al căror consum are efecte halucinogene a fost interzisă printr-un proiect de modificare a Legii nr.143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, adoptat marţi de Camera Deputaţilor.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Salvamontiștii din Bihor au avut o noapte grea, intervenind în trei misiuni de salvare desfășurate în zonele Padiș și Stâna de Vale.
Mapamond
Influencerul americano-britanic Andrew Tate, promotor al supremației masculine, și fratele său Tristan au fost arestați sâmbătă la Miami, în SUA, la solicitarea Regatului Unit, care urmărește extrădarea lor sub acuzația de viol, au consemnat AFP, Reuters și dpa.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ANM a emins pentru perioada 19 iulie, ora 22:00 - 20 iulie, ora 10:00, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului, vijelii și averse însemnate cantitativ vizează zone din Maramureș, Crișana, Banat, vestul și nordul Transilvaniei și nord-vestul Olteniei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
10 zile au trecut de la momentul arestării până la finalizarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a cercetărilor în cazul lui Stelian Dorel Paven, un fost polițist din Arad, acuzat de uzupare de calități oficiale și înșelăciune.
Economic
Noua propunere privind legea salarizării din sectorul public introduce posibilitatea acordării unor majorări salariale de până la 40% pentru personalul care lucrează la implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene sau din alte surse externe nerambursabile.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Lugașu de Jos a finalizat proiectul „Construire Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii în comuna Lugașu de Jos, sat Urvind, județul Bihor”, finanțat prin PNRR.
Economic
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală vor putea verifica situația fiscală a persoanelor fizice și vor avea competența de a stabili impozitul aplicat veniturilor a căror proveniență nu poate fi justificată. Măsura este prevăzută într-un ordin al ANAF, publicat luni în Monitorul Oficial.
1
BIHON Sport local
Evenimentul Stâna de Vale Trace Rail 2026 a avut loc în weekendul trecut, în stațiunea bihoreană cu același nume. Cea mai așteptată și totodată cea mai dificilă probă a fost cea de Trail Run 33 km, cu o diferență de nivel de 1.550 de metri.
Economic
Elevii și studenții din România care provin din familii cu venituri reduse vor beneficia și în acest an de sprijin financiar din partea statului pentru achiziționarea unui nou calculator.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Țețchea a semnat contractul de finanțare pentru proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public, investiție care va fi realizată cu fonduri obținute prin Administrația Fondului pentru Mediu.