Odată cu intrarea în Postul Paştelui încercăm ca mâncarea gătită şi pregătită în această perioadă să fie saracă în carne şi alte alimente. Cauţi retete de post? Aducem în casa ta prin intermediul www.culinar.ro reţete rapide, indicaţii şi imagini utile, care să te ajute în această perioadă specială.s
O piatră în formă de lingură a fost descoperită pe Marte de robotul NASA.
powered by Surfing Waves
Avionul închiriat de la compania privată Transair urma să se deplaseze la Bamako.
Accidentul s-a produs pe DN 1, la ieșire din Oradea spre Oșorhei.
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale într-un comunicat remis presei.
A fost semnat contractul pentru elaborarea proiectului pasajului subteran la intersecția dintre bulevardul Decebal și strada T. Vladimirescu.
1
Au fost finalizate lucrările de întreținere și reparații carosabil la strada Parc 22 Decembrie, care înconjoară parcul cu același nume, fiind în curs de realizare marcajele rutiere.
Curtea de Apel Oradea a pronunțat, joi, sentința definitivă în cazul celor doi părinți din Bihor acuzați de împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu după ce și-au retras patru copii de la școală pentru a-i înscrie în sistemul de învăţământ de tip homeschooling.
1
FC Bihor s-a numărat printre cluburile care au participat la ediția 2024 a puternicului turneu „Elite Neon Cup”, desfășurat la Atena înainte de Paște.
În aceste zile se fac ultimele lucrări la centura ce va ocoli localitatea Sântandrei.
2
Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier din cadrul Primăriei Oradea s-a întrunit joi, 9 mai, pentru a analiza solicitările privind restricționări ale traficului în municipiu.
3
Actorul Florin Piersic va face investigaţia PET - CT, apoi va fi transferat la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi, a declarat, joi, pentru AGERPRES, managerul Institutului "Matei Balş", Cătălin Apostolescu.