Clubul Lions Oradea 22 este o organizaţie nonprofit care se implică in viata comunităţii bihorene de 10 ani.
Copiii cu cancer vor fi mai puţin chinuiţi graţie unui parteneriat între Spitalul „Dr. Gavril Curteanu” şi reprezentanţii Clubului Lions Oradea.
Parcul „IC Brătianu” a găzduit ediţia inaugurală a concursului de cros „Aleargă pentru inima ta!”.
Judoka Barna Ruth şi atletul Alex Méhes, amii legitimaţi la CS Crisul, vor beneficia de un suport financiar în valoare de câte 1.000 lei, oferit de Clubul Lions Oradea.
powered by Surfing Waves
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea a câștigat cu scorul de 78-72 meciul din deplasare cu Dinamo București, contând pentru etapa a 29-a a Ligii Naționale de baschet masculin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 40 de ani, originar din Oradea, a fost pus sub control judiciar pentru 30 de zile ca urmare a emiterii, de către autoritățile judiciare maghiare, a unui mandat european de arestare pe numele lui.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu aleasă bucurie duhovnicească și cu inimile deschise spre harul lui Dumnezeu, vineri, 17 aprilie, cu prilejul praznicului „Izvorul Tămăduirii”, Sfânta Mănăstire Izbuc își va sărbători hramul printr-un bogat program liturgic, spre folosul sufletesc al tuturor credincioșilor și pelerinilor.
FC Bihor
Meciul Steaua – FC Bihor este programat miercuri, 15 aprilie, de la ora 19:00, pe Stadionul Ghencea, în direct la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit notificării transmise de executorul judecătoresc Moza Gheorghe, în data de 14 aprilie a fost programată o nouă încercarea de pune în aplicare a sentinței prin care se dispunea evacuarea abatelui Fejes Rudolf Anzelm din spațiile de la parterul și etajul întâi al clădirii Colegiului Național „Mihai Eminescu”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Deși numărul de viroze este în scădere față de săptămânile trecute, internările cauzate de pneumonii au crescut substanțial săptămâna trecută, 105 persoane ajungând la spital din cauza lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 10 aprilie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Poliției de Proximitate – Poliția Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 28 de ani, din Oradea, cercetat pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pe două cursuri de apă din județul Bihor, Hidișel și Peța, au fost semnalate recent episoade de mortalitate piscicolă, autoritățile intervenind pentru verificări și prelevarea de probe.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 10 aprilie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 27 de ani, din comuna Biharia, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Minivacanța de Paște plină de intervenții pentru pompierii bihoreni.