Reprezentativele de polo şi baschet masculin se pregătesc în oraşul nostru.
Chester Williams a încheiat prima săptămână pe banca formaţiei RCM Universitatea Timişoara. Antrenorul sud-african a avut la dispoziţie doar câteva zile un efectiv complet pentru că Lemnaru, Calafeteanu şi Carpo s-au prezentat la echipa naţională, iar secundul Cioriciu se „şcoleşte” câteva zile în Irlanda.
Cei trei tineri fotbalişti de la Politehnica Timişoara convocaţi la naţionala de juniori condusă de Emil Săndoi au fost din nou folosiţi de antrenor într-un meci amical. Dăruială şi Fuchs au jucat în prima repriză, iar Ilie a intrat în teren în partea secundă a meciului susţinut împotriva celor de la Spartak Moscova.
Trei juniori de la FC Bihor Oradea au fost convocaţi la lotul naţional de juniori under 15. George Mangra, Valentin Petricău şi Sergiu Mune se vor prezenta în data 15 aprilie la Casa Fotbalului.
ORADEA- Lotul naţional de judo tineret (under 23 de ani), pregătit de antrenorul Emil Morar (CSM JC Liberty), a participat la turneul internaţional de la Dubrovnik (Croaţia).
powered by Surfing Waves
Economic
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 21 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Persoanele care își caută un loc de muncă sau își doresc o schimbare profesională vor putea descoperi oportunitățile oferite de Salesianer România la o nouă ediție Oradea Job Expo.
Educație
Oradea mizează pe Universitate și cercetare pentru a atrage firme care plătesc mai bine. Dar cine trebuie să vină mai întâi - specialiștii care să atragă investițiile sau locurile de muncă bine plătite, care să-i convingă să rămână? Un studiu semnat de istoricul orădean Marius Deaconu arată motivul pentru care regiunile deja dezvoltate au profitat mai mult de extinderea învățământului superior.
România
Ceremonia de depunere a jurământului de către miniștrii care alcătuiesc Guvernul Niculescu a început marți, 20 octombrie, la ora 19:00, la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui României.
FC Bihor
Etapa a 11-a din Liga 2 debutează joi, 22 octombrie, de la ora 16:00 cu meciul FC Bihor Oradea – CSM Reșița. Două echipe cu tradiție în fotbalul românesc se vor confrunta pentru punctele puse în joc pe gazonul excelent al Stadionului Iuliu Bodola.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 34 de ani este investigat de polițiștii Biroului de Combatere a Traficului de Ființe Umane din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT - Structura Centrală sub acuzația că ar fi recrutat o femeie pe care a exploatat-o sexual în mai multe județe, printre care și în Bihor, dar și în străinătate.
Bihon CSM Oradea
În etapa a treia din Grupa H în FIBA Europe Cup, CSM CSU Raiffeisen Oradea are parte de un adversar dificil, echipa letonă VEF Riga. Meciul este programat miercuri, 21 octombrie, de la ora 19:00, la Oradea Arena.
România
Votul s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 20 octombrie, în cadrul Palatului Victoria.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE) Bihor au descoperit nu mai puțin de 29.000 de țigări de contrabandă (1.450 de pachete), într-un imobil din Oradea pe care o femeie de 51 de ani îl folosea pe post de depozit pentru marfa nemarcată.
România
Ilie Bolojan a declarat, în contextul votului pentru Guvernul propus de Luca Niculescu, că Executivul interimar a încercat să mențină România pe linia de plutire, în timp ce cei care au provocat căderea precedentului Guvern nu au reușit să vină cu o alternativă credibilă.