Pe două străzi din Valea lui Mihai au fost montate, recent, limitatoare de viteză, după ce locuitorii au sesizat administrația locală cu privire la viteza excesivă sau neadaptată condițiilor de trafic a mașinilor.
În ultimele 24 de ore, pompierii militari bihoreni au intervenit pentru stingerea a 14 incendii de vegetație, izbucnite în mai multe localități din județul Bihor. În urma acestor evenimente, au fost afectate peste 30 de hectare de teren și fond forestier.
Comisia Municipală de Circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, s-a întrunit marți, 25 august, pentru analizarea și avizarea unor restricții de trafic necesare desfășurării lucrărilor de infrastructură aflate în execuție în municipiul Oradea.
Un moment neobișnuit a avut loc, marți, în timpul unei ședințe comune a comisiilor de Administrație și Ape din Senat. Senatorul PNL Vasile Blaga a intervenit prin videoconferință într-o dispută privind amendamentele la un proiect legislativ, însă apariția sa pe ecran i-a surprins pe cei aflați în sală.
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, s-a aflat la Oradea cu prilejul „Galei 10 pentru eternitate”, organizată în orașul nostru cu prilejul aniversării a 50 de ani de prima notă de 10 acordată fostei mari gimnaste Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976.
La Bistrița s-a desfășurat în perioada 18-23 august turneul internațional de tenis feminin Țiriac Foundation Futures W35, contând pentru Circuitul ITF Women.
Un filmuleț postat pe Facebook a pus pe jar autoritățile din Oradea. Mai mulți adolescenți au fost surprinși în timp ce foloseau echipamentele de joacă dintr-un parc destinat copiilor mai mici, ignorând limitele de vârstă și greutate indicate pentru acestea. 1
În comuna Buduslău au fost finalizate două investiții finanțate prin PNRR, care au vizat reabilitarea și eficientizarea energetică a școlii din Buduslău și a dispensarului medical din Albiș.
Participarea pompierilor și paramedicilor din mai multe județe ale țării la descinderile efectuate de DIICOT – Structura Centrală la așezămintele Asociației Dumbrava din Bihor, pe 30 iunie, a însemnat cheltuieli de aproape 1,2 milioane de lei, se arată într-un răspuns transmis de Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) la solicitarea ziarului Libertatea. 1