Diana-Bianca Popa este câştigătoarea premiului I la Festivalul Naţional „Mamaia Copiilor”.
Trofeul celei de-a X-a ediţii a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie ,,Mamaia Copiilor’’ a fost câştigat de orădeanca Alexandra Ruge, la secţiunea Creaţie, pentru piesa ,,Muzica e viaţa mea’’(compozitor Nicolae Caragea, text Daniel Doroftei) şi de ,,Stars of music’’ din Iaşi, la secţiunea Interpretare.
Juriul condus de Adrian Păunescu a acordat două trofee la cele două secţiuni ale concursului, Creaţie şi Intepretare.
Orădeanca Alexandra Ruge va face echipă cu Beatrice Soare şi Andi Jugănaru ca prezentatori a ediţie din acest an a Festivalului Mamaia Copiilor.
Componenţii grupurilor „Meda Music” şi „Vivere” au participat, la finele săptămânii trecute, la preselecţia pentru Festivalul Naţional „Cerbul de Aur Junior”, care va avea loc la Piatra-Neamţ, la sfârşitul lunii iulie.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Nuferii au înflorit în lacul din parcul Salca, în cartierul Nufărul.
Bihon CSM Oradea
U BT Cluj-Napoca a câștigat cu scorul de 74-69 meciul doi al finalei cu CSM CSU Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Amenajarea peisagistică a spațiilor verzi dă culoare Centrului Civic, schimbându-i înfățișarea într-un loc cu verdeață, arbori, plante perene și diverse specii de trandafiri.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un adolescent de 16 ani, din Oradea, a fost arestat pentru 30 de zile de un judecător de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea sub acuzația de tâlhărie.
BIHON Sport local
Finala fazei județene a Cupei României se dispută miercuri, de la ora 17:30, pe Stadionul Crișul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Șapte pui de câini au fost abandonați de către un bărbat de 68 de ani din Paleu.
3
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea a început demolarea caselor situate la intersecția Bulevardului Decebal cu Tudor Vladimirescu.
3