Miercuri, 18 aprilie 2018, de la orele 17:30, la Hotel Double Tree by Hilton, viitoarele mamici sunt asteptate sa afle, în cadrul unui seminar gratuit, cum pot avea o sarcina mai ușoară, mai frumoasa, cum pot transforma momentul nașterii într-unul de neuitat și cum pot sa aibă mai bine grija de bebelusii lor.
A fi mama este un lucru minunat. Pentru unele femei cele noua luni ale sarcinii sunt cele mai frumoase, pe cand pentru altele este o perioada grea in care singurul scop este ca bebe sa se nasca sanatos.
Pe fondul creşterii consumului de droguri în România, încep să apară şi primele cazuri de nou-născuţi cu mame consumatoare de droguri.
Pe 30 noiembrie, de la ora 19, la Sala de Evenimente, se va organiza licitaţia pentru strângerea de fonduri, care vor fi direcţionate spre mămicile singure.
„Americanii spun că un copil reprezintă 10 minute de fericire urmaţi de 35 de ani de necazuri.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Campioană pe plan județean, echipa de juniori U19 a Club Atletic Oradea a susținut duminică primul meci din faza regională, Grupei 1 Nord-Vest a Campionatului Național. Orădenii au reușit să învingă cu 2-1 pe Luceafărul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru perioada 1 - 14 iunie.
România
Peste jumătate dintre români consideră că desemnarea unui premier independent care să conducă un guvern format din partidele fostei alianțe de guvernare ar fi o soluție greșită, în timp ce aproape 57% susțin organizarea de alegeri parlamentare anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat la nivel național în perioada 22 - 31 mai.
Educație
Un copil crescut într-o familie de muncitori își imaginează adesea un alt viitor decât unul care provine dintr-o familie de medici, avocați sau profesori universitari. Plecând de la întrebarea „ce vrei să te faci când vei fi mare?”, sociologul Simina Mikó-Morar a analizat felul în care mediul social modelează aspirațiile adolescenților bihoreni.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident petrecut în urmă cu un an, când un bărbat a intrat înarmat cu un cuțit în primăria din Biharia și a amenințat că vrea să-i omoare pe primarul și viceprimarul localității, are o „rezonanță socială puternică” și „periculozitate sporită” - motiv pentru care ancheta trebuie să continue.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 2 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Noua unitate pentru procesarea textilelor dedicate domeniilor cleanroom și blocuri operatorii consolidează rolul României în rețeaua europeană a grupului.
Bihon CSM Oradea
La BT Arena s-a desfășurat cea de-a treia partidă a seriei dintre U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Raiffeisen Oradea, contând pentru finala turneului play off al Ligii Naționale de baschet masculin.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ploaia măruntă nu a fost un împediment pentru ca sute de orădeni să participe la cea de-a treia ediție a Cursei Rățuștelor care s-a desfășurat în cursul zilei de luni, 1 iunie.
România
Deznodământ tragic după intervenția ambulanțierului din Bihor: șoferița camionului a murit la spital
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 1 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de luni, 1 iunie.
4