Camera de Comerţ şi Industrie Bihor organizează în perioada 4 – 14 martie 2011 un curs de manager de proiect.
Tentația ca oamenii să devină infideli crește odată cu ocuparea unor funcții mai înalte, potrivit unui studiu publicat în revista Sex Research.
Specialiştii germani ne ajută să ne perfecţionăm la capitolul gestiunea deșeurilor. Societatea Retim a fost cooptată în Fundaţia Româno-Germană Aquademica, un centru de competenţă şi de pregătire profesională în domeniul protecţiei mediului care are ca membri fondatori Departamentul de evacuare şi epurare a apelor uzate din cadrul Primăriei Munchen şi operatorul de apă-canal Aquatim din Timişoara.
Eusebiu Burcaş, fondatorul primului program independent de educaţie financiară din România, va susţine şi în Oradea seminarul gratuit „Cele 8 decizii care îţi marchează viaţa financiară”.
powered by Surfing Waves
Dacă tot vine 1 iunie, ziua copiilor, haideți cu ai voștri la Pingu Toys, din ERA Shopping Park să alegeți ceva drăguț pentru ei!
Premierul al Slovaciei Robert Fico a fost împușcat și transportat la spital.
Cinci tineri urmează să compară marţi în faţa justiţiei belgiene, în cadrul unei anchete pentru asasinat, bănuiţi că au aruncat de pe un pod un capac de canal care a ucis un camionagiu român, a indicat luni parchetul din Namur (centru), transmite AFP.
Cauți o destinație plină de veselie și culoare, pentru evenimentele voastre private?
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până la miezul nopţii pe două râuri de pe raza judeţului Bihor.
Un bihorean de 21 de ani a fost condamnat de Tribunalul Bihor la 3 ani de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de supraveghere de 4 ani, pentru trafic de droguri.
Miercuri, 15 mai, la ora 12:00 a avut loc deschiderea Târgului de carte Gaudeamus în Piața Unirii din Oradea.
O tânără de 24 de ani s-a întins marți după-amiază, aproape dezbrăcată, pe șalupa Poliției Locale Timișoara. Polițiștii locali aflați în patrulare prin zonă au observat-o. Aceasta era vizibil incoerentă, iar după o scurtă vizită la sediul poliției locale, a fost predată polițiștilor de la IPJ Timiș.
Tribunalul Bihor a hotărât, marți, să înlocuiască măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar pentru 60 de zile în cazul polițistului orădean Valentin Potre, de 38 de ani, cunoscut sub numele de „Valu”, judecat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de influenţă, şantaj și furt.
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis transferul la instanțe din Bihor a patru dintre cei 18 magistrați care au făcut o solicitare în acest sens.