Obişnuitul pelerinaj al Mănăstirii Franciscane Maica Domnului Oradea, a început şi de această dată, în după-amiaza zilei de 14 august, cu Sfânta Liturghie, urmată de procesiunea prin oraş, cu Statuia Sfintei Fecioare de la Fatima.
Părinţii franciscani de la Mănăstirea Franciscană Greco - Catolică "Maica Domnului" din Oradea, împreună cu grupul de tineri ai parohiei "Allegria", invită orădenii la deja tradiţionala Cale a Crucii în natură.
Mănăstirea Franciscană Greco-Catolică „Maica Domnului” din Oradea se va afla, sâmbăta, 4 octombrie, în faţa unui eveniment important: 20 de ani de activitate misionară în cadrul Eparhiei Greco-Catolice de Oradea.
Calea Crucii va fi celebrată pe dealul Ciuperca în data de 16 aprilie, de la ora 19:00.
De Sfântă Mărie Mare, Manastirea Franciscană Maica Domnului a pregătit un program liturgic special.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul a avut loc luni, 3 iunie, în jurul prânzului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Județean Bihor a lansat luni, 3 iunie, prin Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO), procedura de concesionare a celor 16 parcele disponibile în Parcul de Specializare Inteligentă Beiuș.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a respins, luni, contestația formulată de Ionuț Cristian Garai, tânărul de 29 de ani arestat săptămâna trecută sub acuzația de agresiune sexuală.
BIHON Sport local
Sânmartinul a pășit apăsat pe harta turneelor juvenile cu prima ediție a Cupei Lotus Băile Felix.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cei în cauză au fost încarcerați în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care au fost condamnați.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliţiştii de frontieră din Borș II și Nădalc II, nu au permis intrarea în ţară a cinci mijloace de transport încărcate cu bunuri considerate a fi deșeuri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prima cursă operată de LOT va ateriza pe Aeroportul Internațional Oradea luni, 3 iunie, la ora 17:00.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliţiştii de frontieră din Borș I au depistat, un cetățean R.Moldova, care a încercat să treacă frontiera cu un autoturism, estimat la aproximativ 20.000 de euro, căutat de autoritățile din Italia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Portocaliu, valabilă pentru întreg județul, în perioada 3 iunie, ora 15:00 – 4 iunie, ora 03:00.
Mapamond
Trei tineri, un băiat şi două fete, toți de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie Hotnews.ro. UPDATE. Fetele au fost găsite moarte