Persoanele interesate de comercializarea mărţişoarelor şi florilor în pieţele orădene pot participa la licitaţiile organizate de Administraţia Domeniului Public (SA) Oradea în 20.02.2015.
Peste 600 de mărţisoare au oferit membrii Fundaţiei Sănătatea Ta, orădencelor aflate în suferinţă, dar şi bunicuţelor de la Căminul Consistoria Beniamin.
Tinerii și studenții liberali din Oradea au oferit sâmbătă 1000 de mărțișoare doamnelor și domnisoarelor care s-au plimbat prin centrul orașului.
Deşi preţul mărţişorului porneşte de la 1 leu, comercianţii se plâng că vânzările scad de la an la an.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O întâlnire intimă într-o garsonieră. O filmare cu telefonul ascuns sub un prosop. Un apel telefonic din partea unei „avocate”, care a cerut bani pentru două paturi distruse în timpul relațiilor intime.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunțat finalizarea anchetei și trimiterea în judecată a doi bărbați și a unei firme din Oradea, acuzați de implicare într-un dosar referitor la gestionarea deșeurilor de ambalaje din sticlă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Vineri, 24 aprilie, a început așternerea ultimului strat de asfalt, cel de uzură, la pasajul suprateran de pe Centura Oradea, la intersecția cu Centura Oșorhei, pe DN 1, în apropierea magazinului Metro.
Economic
Evenimentul s-a reconfirmat ca un punct de referință important de conectare între angajatori și candidați, evidențiind dinamica în creștere a pieței muncii din regiune.
Cultură
Anastasia „Stasy” Barla este medaliată la show dance, iar de două luni a început să practice şi voltijă.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că viitoarea lege a salarizării unitare nu va determina scăderi ale veniturilor, dar că unele câștiguri vor crește progresiv, pentru a se asigura echitatea necesară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Începând de luni, 27 aprilie până luni, 4 mai inclusiv, circulația tramvaielor pe Linia 2 va fi suspendată, pe tronsonul cuprins ȋntre staţiile Ioşia şi Aviatorilor, din cauza lucrărilor care se vor efectua la calea de rulare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii județeni au aprobat vineri, 24 aprilie, creșterea valorii finanțate din fonduri europene pentru pasajul suprateran care va fi construit peste strada Matei Corvin, ca parte a drumului de legătură Oradea – Paleu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Comisia municipală de circulație, coordonată de viceprimarul Teofil Filimon, vineri, 24 aprilie, pentru analizarea și avizarea mai multor restricții temporare de trafic, necesare desfășurării unor lucrări de infrastructură în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Municipiului Oradea anunță finalizarea a primei săptămâni de funcționare a platformei digitale de licitații pentru locuri de parcare de domiciliu.