ORADEA- Judoka Dan Fâşie (foto), unul dintre cei mai buni sportivi orădeni ai ultimilor ani, este la ora actuală accidentat şi riscă participarea la CE de tineret (Turcia, 27-29 noiembrie).
Gimnastul român Marian Drăgulescu a cucerit, duminică, cea de-a doua medalie de aur, în timp ce Flavius Koczi a câştigat argintul, în finala de sărituri a Campionatelor Mondiale de gimnastică de la Londra, informează site-ul oficial al competiţiei.
Elev pe clasa a IX-a la Liceul Sportiv Arad (diriginte Spânu), Daniel
Negrău a obţinut o muncită medalie de
bronz la Cupa României de box pentru juniori.
powered by Surfing Waves
FC Bihor
Luni dimineața, delegația FC Bihor Oradea s-a îmbarcat în autocar cu destinația Rogla, locul unde este programat stagiul centralizat de pregătire în perioada 6-17 iulie.
Stiri Inter(Nationale)
Începând cu 1 iulie, toate autoturismele noi comercializate pe piața Uniunii Europene trebuie să fie proiectate astfel încât să permită montarea unui sistem de tip alcolock – un dispozitiv care împiedică pornirea motorului dacă șoferul este sub influența alcoolului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația Româno-Germană Alsterdorf din Oradea și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bihor au lansat proiectul „ACASĂ în Comunitate – Parteneriat pentru locuire incluzivă și servicii comunitare pentru persoane cu dizabilități din Bihor”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de duminică, 5 iulie.
Economic
Casa Județeană de Pensii Bihor a anunțat începerea distribuirii biletelor de tratament balnear aferente seriei 6 din acest an, sejururile urmând să înceapă în data de 16 iulie 2026.
România
Reprezentativa de baschet a României a pierdut meciul din deplasare cu Muntenegru, contând pentru etapa a 6-a, ultima din Grupa B a calificărilor pentru FIBA Basket World Cup 2027.
Economic
Un nou proiect legislativ aflat în dezbatere în Senatul României propune modificarea condițiilor de acces la Programul Noua Casă, cu accent pe facilitarea achiziției de locuințe pentru tinerii sub 35 de ani.
Economic
Utilizatorii de carduri bancare ar putea avea posibilitatea de a retrage exact suma dorită de la orice bancomat din România, indiferent de banca emitentă a cardului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat hotărârea privind închirierea prin licitație publică a zece locuințe libere aflate în fondul locativ al municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Poliția, obligată să achite despăgubiri unui bărbat lăsat fără permis, după ce a folosit apă de gură
Dacă alcoolemia este sub 0,40 mg/l, polițiștii ar trebui să amâne întocmirea procesului-verbal până la primirea rezultatului analizei de sânge de la Medicina Legală.
BIHON Sport local
România va avea o reprezentată în juriul uneia dintre cele mai mari competiții din elita dansului sportiv - Dance World Cup 2026.
1