Persoanele care circulă cu metrolul în capitala Rusiei vor putea citi romanele lui Puşkin, Cehov şi Tolstoi datorită unui proiect de creare a unei librării online cu peste 100 de volume.
O turmă de 17 capre a ajuns pe şinele de metrou în oraşul spaniol Terrassa, din regiunea Catalonia. Acestea ar fi ajuns acolo după ce gardul fermei în care se aflau s-ar fi rupt în urma unor lucrări.
O femeie din Londra a reușit să își salveze copilul în ultimul moment, după ce căruciorul a ajuns pe șinele de metrou cu doar câteva clipe înainte ca trenul să ajungă în stație.
Patru bombe cu o putere slabă au explodat miercuri în trei staţii de metrou din Cairo rănind cel puţin două persoane, potrivit poliţiei, fiind vorba despre noi atentate comise în urma unor acţiuni de reprimare a opoziţiei islamiste din Egipt de către autorităţi, informează Mediafax.
Un amator filmează câteva cadre din staţia de metrou,din Moscova, în care s-au petrecut atacurile teroriste. Pe filmare se poate observa violenţa atacului, cadavre şi sânge peste tot. Filmuleţul a fost postat pe youtube.
powered by Surfing Waves
România
Președintele Nicușor Dan a convocat luni, 5 octombrie, partidele parlamentare la Palatul Cotroceni, într-o nouă încercare de a pune capăt crizei politice care a lăsat România cu un guvern interimar timp de cinci luni.
BIHON Sport local
Christian Boros a participat la ediția 2026 a Champions Bowl World Finals, o competiție din tenisul mondial destinată copiilor și juniorilor cu vârstele de 9-18 ani.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un tânăr de 21 de ani a fost arestat pentru 30 de zile în urma a două incidente violente, produse în plină stradă – unul chiar în centrul municipiului Oradea. Potrivit portalului instanțelor, este vorba despre David Simon, un individ cu antecedente penale, care a comis faptele la distanță de o lună una față de cealaltă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă s-a produs luni, 5 octombrie, în zona intersecției străzii Ovid Densusianu cu strada Henrik Ibsen, din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei i-a sancționat disciplinar pe stareța Mina Bădilă și preotul duhovnic Atanasie Paleu în urma evenimentului din 13 septembrie când, la Mănăstirea Sfintei Cruci, l-au numit pe Călin Georgescu, prezent la slujbă, „președinte ales”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consilierii locali orădeni au aprobat, în ședința ordinară din luna septembrie, două hotărâri prin care mai multe locuințe și spații aflate în proprietatea municipalității vor fi scoase la licitație în vederea închirierii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru o femeie care decide să plece de lângă agresor, ordinul de protecție nu rezolvă tot: rămâne întrebarea unde va dormi, mai ales dacă are copii. DAS Oradea vrea un centru rezidențial cu șase locuri, printr-un proiect de 2,5 milioane de lei propus pentru finanțare europeană.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul ședinței extraordinare a Consiliului local din 5 octombrie a fost aprobată vânzarea unei suprafețe de 11,7 hectare de teren, situată în Parcul Industrial Eurobusiness IV Oradea, în favoarea societății Schmitz Cargobull Oradea Components SRL.
Educație
Aris Dejeu, student al Departamentului de Științe Politice și Științele Comunicării, de la Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, este laureatul publicului și ocupant al locului trei la concursul „How Prepared Am I for a Blackout”, o competiție de videoclipuri organizată de NATO Energy Security Centre of Excellence.
Economic
Peste 450 de locuri de muncă vor fi puse la dispoziția bihorenilor, dar și celor aflați în căutarea unui loc de muncă, la un târg organizat săptămâna viitoare la Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Luna octombrie este luna dedicată prevenirii și conștientizării cancerului de sân. La Euclid Hospital & Medical Center, transformăm mesajul „Think Pink” într-un demers concret: în luna octombrie, pacientele pot beneficia de mamografii gratuite, fără coplată, în baza biletului de trimitere, prin CAS.