Școala Gimnazială Oltea Doamna este Microsoft School din anul școlar 2016-2017.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 7 septembrie, în jurul orei 04:51, pe DN 19, în afara localității Diosig. Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul IPJ Bihor au fost sesizați despre producerea accidentului.
Economic
Hidroelectrica, cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din România, majorează prețul pentru populație cu aproximativ 13%, pe fondul problemelor provocate de secetă și al scumpirilor din piață.
Educație
Vacanța mare s-a terminat, iar luni dimineață străzile Oradiei s-au umplut din nou de copii cu ghiozdane în spate, flori în mâini și părinți care i-au însoțit spre porțile școlilor. La Colegiul Național „Mihai Eminescu”, elevii au început anul într-o clădire care încă își așteaptă reabilitarea, în timp ce la Liceul de Arte s-au întors într-o școală proaspăt renovată, pregătită pe ultima sută de metri cu ajutorul profesorilor și părinților.
Economic
Cetățenii care beneficiază de alocații, indemnizații sau alte forme de sprijin social au la dispoziție o nouă modalitate de a depune cererile.
Cultură
Spectacolul vorbește cu mult umor despre conviețuire, stereotipuri şi prejudecăţi etnice.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Investiția urmează să creeze un spațiu în care copiii aflați în situații dificile vor putea participa la activități sportive, culturale și recreative.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Munții Pădurea Craiului, sub un deal aparent obișnuit, se ascunde o lume pe care oamenii au descoperit-o din întâmplare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un conflict între două foste prietene, care s-au dat în judecată una pe cealaltă pentru jigniri reciproce, a fost tranșat recent de Judecătoria Aleșd.
Bihon CSM Oradea
Noul căpitan al "leilor roșii" a fost anunțat duminică, la începutul meciului dintre CSM CSU Raiffeisen Oradea și KK Bosna Sarajevo, din cadrul Memorialului Antonio Alexe.
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică s-au disputat meciurile etapei inaugurale din Liga 4 Bihor, în care s-au contabilizat 30 de goluri. oaspeții au reușit să câștige 3 din cele 7 jocuri.
1