ORADEA - Grupul consilierilor locali ai PDL au încercat să introducă pe ordinea de zi a şedinţei Legislativului local de joi o nouă iniţiativă, menită să pună beţe-n roţile Executivului liberalo-udemerist.
ORADEA - Criza economică începe să se facă simţită şi la nivelul firmelor din judeţul Bihor. Pentru luna ianuarie şi februarie 2009, nu mai puţin de 18 agenţi economici au anunţat concedierea pe perioadă temporară sau definitivă a peste 700 de angajaţi, potrivit datelor furnizate de AJOFM Bihor.
ORADEA - Reprezentanţii patronatelor bihorene s-au întâlnit, joi - 8 ianuarie 2009, pentru prima dată în acest an. Ioan Mintaş - preşedintele Consiliului Local al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii Oradea, Ioan Lucian - preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Constantin Badea - directorul general al Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor şi Antonio Sargenti - preşedintele Unimpresa Oradea au făcut bilanţul acţiunilor de anul trecut.
ORADEA - Torjoc trage cortina peste ultimii opt ani petrecuţi în PNL, considerându-i „un coşmar”. Adjunctul Inspectoratului Şcolar Judeţean, Silviu Torjoc, a demisionat din PNL Bihor şi s-a înscris în PD-L Bihor după ce rezultatul alegerilor parlamentare a scos liberalii de la guvernare.
Numele Sf. Ioan Botezătorul nu asigură şi „sfinţenia” tuturor purtătorilor lui. Iar în Bihor, prim-procurorul Ioan Moldovan (DNA Oradea) e responsabil de trimiterea în judecată a următoarelor nume grele, cu excepţia impresarului Codoban, al cărui dosar a fost instrumentat de poliţişti.
powered by Surfing Waves

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Concert caritabil pentru Jasmine, minora rănită grav în accidentul rutier de pe DN1
Restaurantul Black Wolf de pe Str. Ștefan Octavian Iosif nr. 7 va găzdui joi, 2 aprilie, un eveniment caritabil pentru sprijinirea unei tinere aflate într-o luptă dificilă pentru recuperare.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Profesorul din Curtuișeni, acuzat de viol, a cerut să fie eliberat și pus în arest la domiciliu. Ce a decis instanța
Andrei Marozsan, profesorul de 47 de ani de la Școala Gimnazială din Curtuișeni, acuzat că ar fi agresat sexual și chiar ar fi violat-o pe o fostă elevă a sa, în vârstă de 14 ani, a cerut Judecătoriei Marghita să fie eliberat din arest, unde se află de 8 luni.

România

România, obligată de Bruxelles să plătească 600 de milioane de euro către Pfizer pentru vaccinuri anti-COVID
Un tribunal din Bruxelles a condamnat miercuri, în primă instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al instanței, transmite AFP. 2

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

BIHON CAO

Anunț Compania de Apă

Cultură

„Semne pe trup”, un nou single semnat de Călin Pop, inclus în compilaţia caritabilă MusInk For Humanity II
Premiera videoclipului a avut loc miercuri, 1 aprilie, pe platformele de streaming.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Un bihorean urmărit internațional, suspectat de implicare într-o rețea de hoți ce opera în Belgia, s-a predat în Oradea
Un bărbat de 30 de ani, originar din Vârciorog, a fost arestat provizoriu pentru 15 zile de Curtea de Apel Oradea, după ce pe numele său a fost emis de autoritățile judiciare din Belgia un mandat european de arestare sub acuzația de furt.

BIHON Sport local

Atleți orădeni medaliați la Campionatele Naționale U13 și U14
În perioada 28-29 martie la București s-a desfășurat faza finală a Campionatului Național de atletism în sală pentru copii U13 și U14.

Cultură

„Enneád – Nouă creatori, o mărturisire”, portrete fine art în expoziţia de artă fotografică din Galeria Varadinum Indoor
Pe simezele galeriei orădene expun nouă artiste fotograf din Ungaria.

Anunturi intreruperi energie electrica

IEE 07.04.2026 - 08.04.2026 - PL Sacueni + PL Oradea + PL Alesd

România

Este oficial! Fiecare fost soț își poate păstra numele fără acordul celuilalt
O schimbare legislativă adoptată miercuri de Parlament modifică semnificativ modul în care este reglementat numele de familie după divorț.

BIHON Ştirile judeţului Bihor

Scandal la Girișu de Criș. Evidența populației a fost desființată, angajatul blochează predarea- primirea documentelor
Începând cu data de 1 aprilie, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Girișu de Criș a fost desființat, în baza hotărârii adoptate de Consiliul Local în ședința din 13 februarie. 1

Economic

Revoluție în shopping-ul online din România: Străinii vin să concureze cu eMAG
Platforma britanică de comerț online OnBuy a anunțat lansarea oficială în România, continuând strategia de expansiune rapidă pe piețele europene. 1