Parada militară organizată de Ziua Naţională a României va da peste cap circulaţia mijloacelor de transport în comun la Timişoara. Traseele mai multor tramvaie şi autobuze vor fi deviate în dimineaţa zilei de sâmbătă pentru a putea fi organizate festivităţile de 1 Decembrie în faţa Palatului Administrativ, pe bulevardul Revoluţiei.
Traficul rutier va fi restricționat, miercuri și sâmbătă dimineața, în Timișoara, cu ocazia paradei militare care va avea loc de Ziua Națională a României. Cu această ocazie șoferii sunt rugați să aleagă rute ocolitoare și să evite deplasarea pe strada Brăila, strada A. Mocioni și Bulevardul Revoluției.
Brigada 18 Infanterie „Banat” va participa, în perioada 25-28 octombrie, la manifestările dedicate Zilei Armatei Române la Timişoara. Programul manifestărilor curpinde ceremoniale militare şi religioase, precum şi aşteptata paradă cu torţe a militarilor prin centrul Timişoarei.
Primarul de Marghita a reuşit să evite pericolul
de a pierde finaţarea proiectului.
Locuitorii din Tăşnad, Beltiug şi Marghita vor beneficia de un parc balnear la standarde europene. Proiectul este finanţat prin programul Phare 2006 şi are o valoare de aproape 4 milioane de euro.
Locuitorii din Tăşnad, Beltiug şi Marghita vor beneficia de un parc balnear la standarde europene. Proiectul este finanţat prin programul Phare 2006 şi are o valoare de aproape 4 milioane de euro.
powered by Surfing Waves
România
Premierul Marcel Ciolacu a avut, vineri, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, în cadrul căreia discuţiile au vizat subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ambasadoarea Kathleen Kavalec a ajuns în Oradea în cursul zilei de joi, 25 iulie.
BIHON Sport local
Clubul orădean a înscris și opt grupe de juniori în competițiile organizate de FRF în sezonul 2024/2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii bihoreni l-au dat în urmărire națională pe Florian David Costea, cunoscut sub porecla „Kobra”, de 31 de ani, care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare, sub acuzația de abuz de încredere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întâmplarea a avut loc în noaptea de joi spre vineri, 26 iulie, în satul Groși, comuna Aușeu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acest articol, scris de Patricia Llopis, senior urban specialist la Banca Europeană de Investiții, evidențiază eforturile și realizările orașului nostru în colaborare cu BEI, demonstrând că orașele mai mici pot juca un rol semnificativ în dezvoltarea urbană durabilă.
4
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Campania a fost lansată la Oradea și va cuprinde sesiuni de informare și conștientizare a populației cu privire la problema obezității, dar și activități dedicate specialiștilor din sănătate, implicați în managementul persoanelor cu obezitate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În luna iunie, consumatorii au returnat 350 de milioane de ambalaje SGR, cu 41% mai mult comparativ cu luna mai. Rata de colectare a fost de 50% în luna iunie.
3