Mircea Vintilă face parte din prima generație de artiști folk din ţară. Prezent la Oradea pentru un concert organizat la Bistro Blues Caffé, Vintilă a vorbit despre dragostea sa: muzica folk.
Fanii lui Mircea Vintilă au reuşit să creeze o atmosferă fierbinte joi seara în cadrul concertului extraordinar susţinut de îndrăgitul muzician care zilele acestea împlineşte 63 de ani.
Joi 15 martie, de la ora 21, distracţia şi voia bună îşi vor da intâlnire, la un “pahar de folk”, alături de Mircea Vintilă. Alături de îndrăgitul cântăreţ pe scenă se va afla şi Călin Bârcean, solistul formaţiei Pragului de Sus.
powered by Surfing Waves
România
O decizie privind nivelul salariului minim nu poate fi luată în acest moment, termenul pentru prezentarea raportului care va fundamenta nivelul acestuia fiind 20 octombrie, a declarat marți ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru, în contextul protestului organizat de sindicate în fața ministerului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 26 august.
BIHON Sport local
Redacția Bihon.ro a fost contactată recent de părinții a două poloiste orădene - Sara Dumitru și Francesca Sîvu - care și-au exprimat indignarea cu privire la tratamentul la care sunt supuse fiicele lor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Decizia Primăriei Oradea de a amâna cu aproximativ o oră aprinderea iluminatului public a declanșat un val de nemulțumiri în mediul online.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pompierii bihoreni au fost mobilizați în cursul după - amiezii zilei de marți, 25 august pentru stingerea a trei incendii de pădure, care se manifestă în Valea lui Mihai, Corbești și Șauaieu.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 41 de ani, din județul Mureș, a fost condamnat, marți, de Judecătoria Oradea la 4 ani, 2 luni şi 16 zile închisoare într-un dosar în care a fost anchetat pentru că a amenințat-o cu moartea pe o procuroare care l-a cercetat anterior pentru furt.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Întreruperea furnizării apei calde se va face începând de miercuri, 26 august, ora 8:00.
Cultură
ON Festival își propune să ofere tinerilor două zile dedicate muzicii și socializării și să creeze un eveniment adaptat preferințelor lor.
BIHON Sport local
David Szabo-Alexi duce mai departe tradiția voleibalistică a familiei sale. A devenit campion național la beach volley U16 ani, alături de colegul său de echipă, Raphael Plugar.
Educație
Câteva sute de lei pe lună pot conta serios în bugetul unei familii, mai ales când începe școala. Cu mai puțin de trei săptămâni înainte ca elevii să se întoarcă în clase, regulile după care vor fi acordate bursele în anul școlar 2026-2027 nu sunt încă stabilite. Ele vor fi calculate printr-o nouă metodologie. Până când aceasta va apărea, părinții se pot orienta după sistemul folosit în precedentul an școlar: 450 de lei pentru bursa de merit, câte 300 de lei pentru bursele sociale și tehnologice și un sprijin de 700 de lei pentru elevele care au devenit mame.