Cu deschiderea primului centru de colectare gratuită a deşeurilor, inclusiv a celor rezultate din reamenajări interioare, a scăzut numărul de depozite clandestine de moloz şi deşeuri.
Locuitorii de pe Strada M. Kogălniceanu, nr. 1, au reclamat că de două zile o parte din locurile de parcare de domiciliu şi „zebra” din zonă sunt acoperite de o grămadă de moloz.
Poliţiştii locali se focusează pe suprinderea şi sancţionarea celor care lasă gunoi pe domeniul public.
Un zgomot puternic a acaparat străzile din Sydney în momentul în care un magazin a explodat joi dimineață. Flăcările au înconjurat clădirea, iar bucăți de sticlă din geamurile sparte au sărit până la 100 de metri depărtare.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Bihor a demarat cercetarea disciplinară a directorului de la Școala Gimnazială „Alexandru Roman” din Aușeu, Adrian Botici, care ar fi fost acuzat de elevi de comportament sexual indecent.
BIHON Sport local
Luptători de la 18 cluburi din șase județe au luptat la ediția a VI-a a galei „Blood Fight League”, desfășurată duminică, 15 martie, la Sala Banu Sport din Timișoara.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Mai multe persoane care au consumat produse de porc preparate acasă sunt internate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor cu botulism.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un șofer a fost reținut de polițiștii rutieri după ce a fost implicat într-un eveniment rutier, fiind suspectat că a condus sub influența alcoolului și refuzând recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Accidentul a avut loc duminică, 15 martie, pe DN 1, în localitatea Groși.
Cultură
Show-ul propus de Profu’ Zăpăcit va avea loc la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a prezentat luni, 16 martie, raportul de activitate pentru anul 2025.
România
Iranul avertizează România cu posibile reacții politice și juridice după ce a permis SUA să utilizeze baze militare pentru aeronave de realimentare.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aflat în construcție, dar cu probabilitate mare ca data de finalizare să fie amânată, Spitalul de Boli Infecțioase care se construiește pe Vlădeasa ar putea fi urmat de un nou spital pe strada Apateului, în cartierul Nufărul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cursul zilei de 14 martie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În acest weekend,pompierii militari bihoreni au acționat pentru stingerea a 18 incendii produse la terenuri, pășuni împădurite și păduri din 14 localități, respectiv pentru lichidarea a două incendii propagate de la vegetația uscată la gospodării.