4.125 de absolvenţi şi şomeri bihoreni au beneficiat de prime la încadrarea în muncă.
Angajatorii trebuie să asigure apă minerală, duşuri şi reducerea intensităţii muncii pe caniculă.
Un proiect de peste două milioane de lei va oferi şansă la muncă unui număr de 220 de persoane vulnerabile din Timiş. Consiliul Judeţean Timiş a aprobat participarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului la proiect şi alocarea unui procent din resursele financiare necesare.
Anajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş au avut destul de mult de lucru în primele 11 luni ale anului în curs. Verificările efectuate de aceştia au scos la iveală numeroase probleme, iar sancţiunile aplicate au depăşit şase milioane de lei.
powered by Surfing Waves
Economic
În județul Bihor sunt disponibile, în această perioadă, 554 de locuri de muncă prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), dintre care 330 sunt în Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 36 de ani, din Marghita, a fost ridicat, marți, de polițiștii de investigații criminale din municipiul bihorean și predat penitenciarului Oradea, unde va executa o pedeapsă de un an, 3 luni și 10 zile de închisoare pentru furt calificat și distrugere.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 2 iulie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zeci de persoane s-au adunat miercuri seară, 1 iulie, în Piața Unirii din Oradea pentru a-și exprima susținerea față de Viorel Pașca, în contextul anchetei desfășurate de DIICOT care îl vizează pe acesta și pe membri ai familiei sale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Oficialii DIICOT au confirmat, printr-un comunicat emis miercuri seara, reținerea a 6 persoane (dintre care 5 sunt membri ai aceleași familii) în urma descinderilor care au avut loc în mai multe localități din Bihor, la așezămintele unde erau adăpostite mai multe persoane bolnave, aflate în îngrijirea fundației lui Viorel Pașca.
FC Bihor
Concurența pentru rolul de „under” titular la FC Bihor se anunță una acerbă, atât în poartă, cât și în zona de mijlocaș ofensiv.
România
Tribunalul București a suspendat, miercuri, executarea și efectele Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL din 19 iunie referitoare la convocarea Congresului Extraordinar al formațiunii politice din 21 iunie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
200 de euro, promiși unui polițist pentru a-l ajuta pe un tânăr într-un dosar de infracțiuni rutiere
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au anunțat că au finalizat ancheta și au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de 27 de ani, aflat sub control judiciar, sub acuzația de dare de mită.