Percheziții de amploare: Poliția descoperă rețele de comerț ilegal cu arme și muniții vândute online
Polițiștii structurilor specializate în arme, explozivi și substanțe periculoase, au efectuat 316 percheziții domiciliare în toată țara.
În afara acţiunii de viză demarată la nivel naţional în perioada mai – iulie de către Poliţia Română, poliţiştii bihoreni au efectuat la începutul lunii august alte două controale, separat, la persoanele juridice autorizate care transportă şi comercializează arme şi muniţii.
Poliţiştii au retras autorizaţia de funcţionare pentru 61 de magazine de arme din ţară.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare a finalizării lucrărilor la rețele executate de către Compania de Apă Oradea (CAO), începând de astăzi se reiau lucrările de modernizare a străzii Gheorghe Doja, pe tronsonul de la intersecția cu Piatra Craiului spre pădure.
România
Camera Deputaților renunță la sistemul de vot hibrid.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Penitenciarul Oradea a găzduit, luni, festivitatea de deschidere a noului an de învățământ.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a anunțat trimiterea în judecată a lui Tibor Rácz, bărbatul de 46 de ani, din Paleu, acuzat că și-a lovit în mai multe rânduri concubina. După ultima bătaie, femeia a ajuns în stare gravă la spital și și-a pierdut splina, fiindu-i pusă viața în pericol.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
România a depășit pragul de 1.477 de kilometri de autostrăzi și drumuri de mare viteză, după deschiderea, pe 31 august 2026, a încă 47,1 kilometri din Autostrada Moldovei (A7), între Adjud și Bacău.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 9 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de marți, 8 septembrie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul serii zilei de marți, 8 septembrie.
Cultură
Evenimentul reunește discuții despre muzică și industria muzicală, alături de un moment artistic dedicat tinerilor interpreți.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O parte din lucrările de reparații care se desfășoară în zona străzilor Sf. Apostol Andrei și Carpați au fost finalizate.
România
DIICOT a anunțat marți că a dispus reținerea unui cetățean rus, în vârstă de 40 de ani, acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă la acte de diversiune.