Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, nu crede că ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public este o idee foarte bună. Această prevedere ar putea fi eliminată din noul regulament de parcare, care este în pregătire în aceste zile la Primăria Timişoara. La Oradea, Curtea de Apel a declarat că poliţiştii locali nu au voie să dispună nici ridicarea şi nici blocarea maşinilor.
În timp ce unii timişoreni ar vrea să intre în programul de reabilitare termică pe fonduri europene, dar nu pot pentru că nu locuiesc pe arterele principale ale urbei pe care vrea să le eficientizeze primăria, alţii refuză să intre în acest program. Cei care refuză reabilitarea termică ar putea rămâne fără ajutoarele pentru încălzirea locuinţei dacă în prezent beneficiază de acestea, anunţă primarul Nicolae Robu.
Deşi există un raport al Curţii de Conturi care spune că în trecut s-au alocat bani ilegal de la bugetul local pentru susţinerea clubului de fotbal Politehnica şi se vorbeşte despre un prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, adică peste 7,2 milioane de euro, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, spune că nu îşi însuşeşte acest punct de vedere, iar administraţia Ciuhandu nu a greşit atunci când a finanţat societatea patronată de Marian Iancu.
Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a afirmat, vineri, că nu ştie cum a procedat SC Pieţe SA în privinţa demolărilor din Piaţa Iosefin, după ce directorul acestei societăţi afirmase anterior că s-a înţeles cu cei de la firma Dinu Instal să desfiinţeze vechile chioşcuri din jurul halei şi să primească lemnul la schimb, fără să existe un contract în acest sens. Cât despre faptul că în această afacere toate personajele principale sunt liberale, edilul crede că avem... o abordare comunistă.
Cele două societăţi care s-au ocupat de deszăpezirea Timişoarei aşteaptă să primească de la primărie peste 400.000 de euro pentru serviciile prestate până acum în această iarnă. Primarul Nicolae Robu afirmă că în mod cert vor fi aplicate penalizări pentru modul în care s-a intervenit, dar edilul nu a putut preciza cuantumul la care se vor ridica acestea.
powered by Surfing Waves
Cultură
Cinefilii vor putea vedea pe ecran, în această toamnă, o selecție din cele mai apreciate filme ale ultimei ediții a Festivalului de la Cannes, inclusiv câștigătorul Palme d'Or, „Fjord", de Cristian Mungiu. Festivalul, aflat la a XVII-a ediție, poposește cu proiecţii şi în Oradea, la Cinema Palace, iar Muzeul Țării Crișurilor pregătește o proiecție specială.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Camionul a ajuns cu roțile în sus într-un șanț în zona localității Păgaia, în cursul zilei de duminică, 4 octombrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Condamnat deja pentru două furturi, judecat într-un al doilea dosar după ce a furat peste 6.000 de lei dintr-o mașină și s-a distrat alături de doi prieteni într-un hotel din Oradea, un tânăr de 19 ani a ajuns pe lista urmăriților național după ce a încălcat condițiile controlului judiciar sub care a fost într-un alt caz instrumentat de Parchetul Marghita.
Bihon CSM Oradea
Jucătoarele orădene de tenis Giulia Popa și Patricia Goina au avut evoluții remarcabile la turneul W15 ITF de la Varna (Bulgaria), contând pentru Circuitul Women’s World Tennis Tour.
Economic
Viața la bloc vine cu reguli pe care proprietarii și chiriașii trebuie să le respecte. Printre acestea se numără și cele referitoare la zgomot, iar în anumite situații locatarii pot avea parte de mai multe ore de liniște decât cele stabilite la nivel național.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Pentru locuitorii din comuna Derna s-a mai făcut un pas pentru alimentarea gospodăriilor cu gaze naturale.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un localnic a fost transportat la spital după ce în cursul zilei de sâmbătă, 3 octombrie, în jurul orei 16 a fost atacat de un cerb.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Parc fotovoltaic de 7,6 milioane de lei la Marghita. Primăria vrea să-și reducă facturile la energie
Consilierii locali din Marghita au aprobat proiectul pentru construirea unui parc fotovoltaic cu baterii de stocare, destinat acoperirii consumului de energie electrică al municipalității și al unor instituții publice din subordinea acesteia.
Economic
Un prim loc de muncă poate veni, pentru unii tineri, cu un sprijin financiar suplimentar din partea statului. Este vorba despre prima de stabilitate, un mecanism introdus în acest an pentru a-i încuraja pe tinerii care nu muncesc și nu urmează studii sau cursuri de formare să intre pe piața muncii.
Cultură
Postere științifice și obiecte restaurate din patrimoniul Muzeului Ţării Crişurilor – Complex Muzeal pot fi văzute, începând de marți, în Sala cu Grifoni din Cetatea Oradea. Intrarea este liberă.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii români au adus în țară, pe 2 octombrie, doi bărbați care au fost condamnați de judecătorii din Oradea și din Beiuș la pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni rutiere, dar care s-au sustras până acum executării acestora.