Scene șocante în localitatea timișeană Liebling. Trei polițiști s-au luptat să rețină un șofer care circula fără permis la volanul unei mașini neînmatriculate. Oamenii legii au folosit armamentul din dotare și au fost sfidați de infractor imediat după aceea. Acesta i-a amenințat că merge după topor și le dă cu el în cap!
Un cetățean român, domiciliat în Moldova, a fost prins la Vama Borș în timp ce încerca să intre în țară la volanul unui autoturism radiat din circulație, cu certificat de înmatriculare și numere false.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Orădenii care au nevoie de consultații ORL și care se adresează Spitalului de Copii sunt nevoiți să aștepte săptămâni bune pentru o programare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a respins, miercuri, cererea de revocare a măsurii controlului judiciar luată în urmă cu mai bine de un an și jumătate față de Narcisa Ioana Pașca, agent șef adjunct la Poliția Municipiului Beiuș – Secția 2 Rurală.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Potrivit informațiilor transmise de purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea, Octavian Haragoș, a fost emisă dipoziția prin care s-au respins toate cererile formulate de Asociația Ark privind traseele pentru desfășurarea marșului Pride din data de 25 iulie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Restricțiile de circulație au fost avizate în cadrul ședinței Comisiei tehnice de circulație care s-a întrunit în cursul zilei de miercuri, 22 iulie.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat de 30 de ani, dat în urmărire națională după ce a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu executare, pentru furt, a fost prins în noaptea de marți spre miercuri, pe o stradă din Oradea.
România
Un bărbat în vârstă de 51 de ani din Suceava a fost reținut pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, după ce ar fi lovit cu mașina, intenționat, un adolescent aflat pe o trotinetă electrică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La data de 21 iulie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.1 de de Poliție Rurală Borod au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 45 de ani, din comuna Negreni, județul Cluj, cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere.
Economic
Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă au la dispoziție o ofertă diversificată prin Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările la cea de-a doua etapă a proiectului privind reabilitarea și modernizarea Pieței Cetate ar urma să se finalizeze în luna august, potrivit informațiilor primite de la primarul Florin Birta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Care este traseul unui deținut de la momentul încarcerării până la pregătirea pentru eliberare, cum poți deveni polițist de penitenciare ori cum face față sistemul de detenție fenomenului supraaglomerării.