Pentru ca Moşul să aducă jucării sigure în preajma sărbătorilor de iarnă protectorii consumatorilor au verificat respectarea prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, vândute atât direct cât şi online. Din cei 28 de operatori economici verificaţi la 24 au fost găsite abateri.
Peste 20.000 de litri de suc opriţi de la vânzare şi amenzi de peste 90.000 de lei.
ORADEA - Cristiana Bigan, a contestat concursul de ocupare a postului de director coordonator al OPC Bihor, desfăşurat săptămâna trecută la Bucureşti. Câştigătorul acestui concurs a fost desemnat Sebastian Secoşan, cel ce primise sprijinul PSD Bihor.
Inspectorii de la Oficiul Judeţean pentru
Protecţia Consumatorilor îi vor consilia pe
elevii clujeni cu privire la drepturile pe care le au ca
şi consumatori.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După o zi marcată de ploaie și nori amenințători, cerul Oradei a oferit sâmbătă seara, 30 mai, o imagine deosebită.
BIHON Sport local
Festivalul fotbalistic aflat în desfășurare la Stadionul Lotus din Sânmartin a fost întregit cu inaugurarea Bazei Sportive tip I construită cu fonduri de la Compania Națională de Investiții. O inaugurare fără tăieri de panglică.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A fost scandal într-un service auto din Bihor, unde patronul și angajații s-au trezit sub o ploaie de amenințări din partea unui bărbat nemulțumit că nu a fost primit fără programare pentru o lucrare la mașină. Individul a pus mâna pe o unealtă de metal și a început să-i înjure și să îi amenințe cu bătaia și cu moartea.
1
Cultură
Marius Molan a fost marcat încă din copilărie de eleganţa şi prestanţa bărbatului în uniformă: tatăl său a fost colonel de armată, iar bunicul său a păstrat pe perete portretul Regelui Mihai.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Câmpani a anunțat finalizarea lucrărilor la parcul fotovoltaic realizat în localitate, urmând ca în perioada următoare să aibă loc recepția finală a investiției.
Economic
În blocurile de locuințe din România, regulile privind întreținerea și repararea spațiilor comune sunt stabilite clar de legislația în vigoare, iar implicațiile financiare îi privesc pe toți proprietarii, indiferent de etaj sau de gradul de utilizare a anumitor zone ale imobilului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În comuna Tinca va fi implementat un proiect dedicat îngrijirii persoanelor vârstnice vulnerabile, finanțat prin Fondul Social European Plus, potrivit datelor transmise de primarul Vlad Popa.
România
Sanda Țăranu, una dintre cele mai cunoscute și apreciate figuri ale Televiziunii Române, a murit vineri, la vârsta de 87 de ani. Anunțul a fost făcut de familie, potrivit Rador.
2
BIHON Sport local
Cu 49 de puncte acumulate din 16 victorii, un egal și o înfrângere, Club Atletic Oradea a triumfat în Campionatul Județean rezervat juniorilor U19.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un incident stânjenitor, petrecut în zona centrală a Oradei, unde un bărbat s-a masturbat în public, fiind și filmat de o femeie dintr-un tramvai, a ajuns subiectul unui dosar penal soluționat în această săptămână de Judecătoria Oradea.
6
Bihon CSM Oradea
Mihnea Gheorghe, unul dintre cei mai experimentați jucători ai echipei CSM Oradea, nu și-a ascuns dezamăgirea după înfrângerea din meciul decisiv cu CSA Steaua, scor 9-10.