Participanții la studiu au fost încadrați în grupe diferite: supraponderali, cu probleme de postură corporală, probleme cu coloana vertebrală, cu genunchii, cu diabet, și persoanele sănătoase.
MOJO Baby & Kids, primul târg dedicat femeilor însărcinate, bebelușilor și copiilor cu vârste de până la 12 ani, a dăruit participantelor, dincolo de a afla care sunt tendințele în materie vestimentară, oferta băncilor de celule stem de a intra în contact cu specialiști care le pot fi ghizi, după ce au devenit mame.
Cu un număr de 52 de voturi (Senatul are 76 de membri!), Senatul Universității din Oradea a validat forma finală a Cartei UO.
Pompierii orădeni au salvat, marți, un bărbat care se afla în pericol de înec în Crișul Repede, pe raza străzii Sovata.
Celor care încă nu și-au făcut planuri pentru sâmbăta, vă reamintim faptul că ne apropiem cu pași repezi de Conferinta Next Gen, organizată de International School of Oradea pe 25 mai 2019, începând cu ora 09:00.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
La debutul în Liga 3, Seria 8, Transilvania Sport Academy a avut parte de un adversar redutabil la acest nivel, Sănătatea Cluj – formație care a evoluat în play-off-ul ediției trecute de campionat.
BIHON Sport local
Lotus Băile Felix și-a adjudecat cele trei puncte la debutul în noul sezon din Liga 3, Seria 8, la capătul unui meci destul de complicat cu tânăra echipă Viitorul Cluj.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în seara zilei de vineri, 28 august.
România
Ministerul Finanţelor (MF) majorează la 25% reducerea temporară a accizei aplicabile motorinei standard pentru intervalul 1 - 15 septembrie 2026, ca urmare a noii evaluări bilunare prevăzute de mecanismul instituit prin Legea nr. 162/2026 privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere.
Economic
Piața terenurilor din România intră într-o etapă în care nu doar locația și suprafața vor conta la stabilirea prețului.
Economic
Schimbarea anotimpului se poate vedea și pe factura la energie electrică. Odată cu venirea toamnei, unele aparate din locuință sunt folosite mai des, iar diferența de consum poate deveni vizibilă de la o lună la alta.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea anunță o nouă serie de intervenții pentru tăierea și doborârea arborilor de pe domeniul public, lucrările fiind programate în mai multe zone ale orașului în perioada 31 august – 4 septembrie.
Bihon CSM Oradea
CSM CSU Raiffeisen Oradea și-a început săptămâna trecută, în deplasare, seria partidelor de verificare din presezon, pe terenul echipei DEAC Debrecen. Meciul s-a încheiat cu victoria „leilor roșii”, scor 86-73.
Educație
Mihai Dimian afirmă, într-o postare pe Facebook, că deși elevii nu vor mai primi burse sociale în vacanțe, numărul celor care vor lua bursă va crește pentru că va mări pragul de venit pentru eligibilitate.
Bihon CSM Oradea
Antrenorul echipei CSM CSU Raiffeisen și al reprezentativei Suediei, Mikko Riipinen, a condus naționala suedeză în meciul din deplasare cu Finlanda, contând pentru Grupa L a calificărilor la FIBA Basketball World Cup 2027.
Cultură
Curioşii pofticioşi pot urmări cum prind formă pizzele modelate pe loc, într-un cadru cu muzică live și DJ set-uri.