O mașină de Miliție de dinainte de Revoluție (din 1974) a fost una dintre atracțiile Retro Paradei Primăverii 2018, care s-a desfășurat în Piața unii din Oradea sâmbătă, 21 aprilie.
Pasionaţii de bicicletă din Oradea sunt invitaţi, duminică, să pedaleze pentru prima ediție a evenimentului Critical Mass din acest an.
Bolojan a anunțat implicarea Oradiei în reabilitarea casei memoriale a lui Iuliu Maniu, din Bădăcin.
La inițiativa civică “ Oradea suntem noi”, ABA Crişuri a răspuns şi anul acesta cu flori.
powered by Surfing Waves
România
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la șomajul în rândul tinerilor sub 25 de ani, cu o rată de 30,8% în iulie 2026, potrivit datelor Eurostat. Practic, aproape unul din trei tineri activi pe piața muncii nu are un loc de muncă.
Educație
Elevii încep cursurile pe 7 septembrie 2026, iar prima vacanță din noul an școlar vine la mai puțin de două luni de la revenirea în bănci. Până atunci, copiii vor avea și o zi fără activități didactice, prevăzută în structura oficială a anului școlar 2026-2027.
Educație
Comisia pentru învățământ a Senatului a decis, miercuri, eliminarea prevederii privind examenul suplimentar de admitere la liceu, proiectul adoptat în acest sens urmând să intre în dezbaterea plenului, care este for decizional.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 3 septembrie.
Economic
Proiectul de lege prin care pensionarii speciali care ocupă funcții în structurile statului ar urma să renunțe la 85% din pensie dacă vor să își păstreze postul va fi adoptat tacit de Senat. Anunțul oficial urmează să fie făcut într-una dintre primele ședințe ale forului legislativ.