Softul care ar „rezolva” relaţia locatar - asociaţie de proprietari – primărie are şi facilităţi la plata facturilor, ca măsură de prevenire a delapidării.
În cadrul evenimentului este organizată şi o prezentare a celor 6 proiecte selectate la Bursa Talentelor 2016.
Iubitorii colindelor tradiționale sunt așteptați, în weekend, la un eveniment dedicat în totalitate lor.
Filarmonica de Stat din Oradea îi așteaptă pe iubitorii de muzică la un concert ai cărui protagoniști vor concerta în premieră la Oradea.
Profesorul clujean Florian Roman le bate obrazul celor din Primărie şi de la Inspectoratul Teritorial în Construcţii Oradea.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de miercuri, 9 septembrie.
România
Dezvoltarea organelor reproductive feminine ar putea fi afectată de consumul de Tylenol, sau paracetamol, de către mame în timpul sarcinii, conform unui studiu care, potrivit autorilor săi, nu dovedește, însă, că acest medicament analgezic are efect direct asupra fertilității viitoare a fiicelor, transmite miercuri Reuters.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul tragic a avut loc marți seara, 8 septembrie.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Județul Bihor se numără printre zonele vizate de proiectul CNAIR privind instalarea unor sisteme pentru calmarea traficului la intrarea în localități.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Câteva secunde sunt suficiente pentru a verifica ouăle înainte de a le pune în coșul de cumpărături.
BIHON Sport local
Asociația Sportivă Internațională „Table Tennis Without Borders” a organizat a 14-a etapa a Campionatului de tenis de masă. Concursul s-a desfășurat în Serbia în localitatea Totovo Selo.
Cultură
Prin fotografii, documente de arhivă și mărturii de epocă, expoziția reconstituie parcursul Nadiei Comăneci.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ca urmare a finalizării lucrărilor la rețele executate de către Compania de Apă Oradea (CAO), începând de astăzi se reiau lucrările de modernizare a străzii Gheorghe Doja, pe tronsonul de la intersecția cu Piatra Craiului spre pădure.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Penitenciarul Oradea a găzduit, luni, festivitatea de deschidere a noului an de învățământ.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Stațiune Băile Felix a fost în peroada 4-5 septembrie, punctul de întâlnire al unor personalități importante din medicina românească și italiană, cu ocazia celei de-a IV-a ediții a Conferinței Româno-Italiene de Medicină Fizică și Reabilitare.