Aproximativ o sută de cadre didactice afiliate Federaţiei "Spiru Haret" vor picheta Ministerul Educaţiei, miercuri, în intervalul 11.00-13.00, ca protest faţă de măsurile legislative luate de guvern pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Avocatul Poporului a decis să nu sesizeze Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă 114 referitoare la reducerea a 15.000 de posturi din învăţământ, motivând că nu există temei neconstituţional în acest act legislativ, a confirmat, pentru NewsIn, reprezentantul FSLI, Liviu Pop.
Conducătorii autorităţilor şi instutuţiilor publice pot trece la "renegocierea drepturilor salariale sau la reorganizarea ori restructurarea activităţii prin reducerea numărului de posturi, pentru încadrarea în cheltuielile de personal aprobat", potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă a guvernului.
Peste 50 de persoane au participat marţi la un miting
în favoarea aprobării în Comisia de
amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor a
ordonanţei prin care se interzice schimbarea
destinaţiei spaţiilor verzi, a declarat pentru
NewsIn, reprezentantul Asociaţiei Salvaţi
Bucureştiul, Nicuşor Dan.