Cel mai mare crescător de ovine din România şi preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Ovine „Dacia”, Dumitru Andreşoi, a fost reţinut joi noapte de EPPO, parchetul condus de Laura Codruța Kovesi, pentru o fraudă de fonduri europene în valoare de peste 11,2 milioane lei, potrivit pressalert.ro, scrie News.ro.
Agenţia Naţională de Zootehnie (ANZ) a finalizat controlul la faţa locului în vederea verificării respectării condiţiilor de eligibilitate privind acordarea ajutoarelor naţionale tranzitorii şi a sprijinului cuplat în sectorul zootehnic pentru solicitanţii ajutoarelor naţionale tranzitorii la speciile ovine şi caprine şi a sprijinului cuplat.
De curând a fost aprobata o hotărâre care modifică Hotararea Guvernului nr.500/2017 privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii”.
Numărul total de ovine și caprine și efectivul matca (oi, mioare și capre) au crescut cu 1,1%, respectiv cu 1,2%, la 1 decembrie 2017, comparativ cu 1 decembrie 2016, la peste 11,485 milioane capete per total, din care peste 8,833 milioane capete au fost oi, mioare şi capre, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
powered by Surfing Waves
Cultură
Seara va fi deschisă de comedianții Dima Cubreacov și Mirel Popinciuc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un autobuz electric BYD al OTL, în care se aflau călători, a lovit marți, 21 iulie în jurul orei 11:00, un autoturism parcat pe strada Gheorghe Doja.
Cultură
Ediția din acest an îi aduce la Oradea pe actorii Marius Bodochi, Răzvan Vasilescu, Florentina Năstase și pe regizorul Vasile Todinca.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Europei solicită explicații României în legătură cu centrele ilegale din Bihor. Comisarul pentru drepturile omului, Michael O’Flaherty, avertizează că autoritățile au ignorat timp de ani de zile semnalele privind abuzurile din casele lui Viorel Pașca și cere măsuri pentru prevenirea unor situații similare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În cadrul unei conferințe de presă care s-a desfășurat în cursul zilei de marți, 21 iulie, edilul Oradiei a fost întrebat despre avizul pentru Marșul Pride.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Numărul firmelor și al persoanelor fizice autorizate care ajung în insolvență continuă să crească în România, iar Bihorul se menține printre județele cele mai afectate, chiar dacă, local, numărul procedurilor deschise este ușor mai mic decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Economic
Turismul din județul Bihor a înregistrat o revenire sezonieră în luna mai 2026, numărul turiștilor fiind semnificativ mai mare decât în aprilie.
România
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat marți că exploatarea gazelor din Marea Neagră transformă România în cel mai mare producător de gaze din Uniunea Europeană și le-a transmis mulțumiri reprezentanților Romgaz și OMV Petrom pentru respectarea programului de lucrări.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inițiativa vine în contextul preocupărilor tot mai mari privind siguranța pacienților și reducerea riscurilor de infectare în timpul spitalizării.
România
O bucată de stâncă s-a desprins, marți, 21 iulie, de pe un versant pe Valea Oltului și a căzut peste o mașină care circula pe DN7, la ieșirea din localitatea Lazaret, din județul Sibiu.
Educație
Rata de promovare la examenul național de definitivare în învățământ este de 78,57% în județul Bihor, înainte de soluționarea contestațiilor.