O cămară a luat foc la Paleu, din pricina coşului de fum care nu avea sită antiscântei. Pompierii orădeni au reuşit să lichideze incendiul iscat, limitând pagubele la 25 mp din acoperişul acaretului, 15 mp tavan din lemn şi zece baloţi de paie.
Capul de afiş al etapei a XII-a din Liga a IV-a s-a desfăşurat la Paleu între Kinder şi Crişul Aleşd, ocupantele locurile 2 şi 3 înaintea acestei runde.
Organizatorii concursului de orientare pe bicicletă au adunat la Paleu peste 80 de concurenţi.
Echipa antrenată de Ovidiu Lazăr a demarat în forţă în noua ediţie de campionat a Ligii a IV-a şi după două etape s-a instalat în fotoliul de lideră graţie golaverajului superior faţă de Crişul Aleşd. Kinder Paleu a surclasat Viitorul Popeşti, scor 5-0 şi pe Victoria Avram Iancu, scor 8-1.
Revoltat de modul în care a fost tratat de oamenii legii Alexandru Ionescu vrea să depună plângere împotriva poliţiştilor din Paleu.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Sportivul Tasyürek Denis, legitimat la CS Crișul Oradea, s-a aflat printre cei circa 2.500 de concurenți care au luat parte duminică, 23 august, la cea de-a 38-a ediție a unui eveniment nautic de tradiție, traversarea înot a strâmtorii Bosfor (Turcia).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O operațiune de amploare a DIICOT – Structura Centrală, împreună cu polițiștii de la Serviciul Antidrog - Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a dus la destructurarea unei rețele de transport a drogurilor din Spania către mai multe state europene.
BIHON Sport local
Christian Boros, sportiv legitimat la secția de tenis a CSM Oradea, traversează un an de excepție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Când un pacient ajunge la Unitatea de Primire a Urgențelor, el vede, de cele mai multe ori, doar sala de așteptare și timpul care pare să treacă prea încet. Dincolo de ușile secției însă, fiecare minut înseamnă decizii rapide, echipe care se reorganizează în câteva secunde și o luptă continuă pentru salvarea vieților. Medicul urgentist Natalia Hrihorișan explică motivul pentru care, uneori, cel care a venit primul nu este și primul care intră la consultație și cum arată, în realitate, o gardă la UPU-SMURD Bihor.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Consiliul Local Oradea a aprobat, în ședința extraordinară de luni, 24 august, actul adițional la convenția de cofinanțare încheiată cu CNI pentru construirea noului complex sportiv de pe strada Făgărașului nr. 2.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tribunalul Bihor a dispus, printr-o hotărâre pronunțată luni, încetarea procesului penal față de Claudia Anca Veer, la data comiterii faptelor grefieră în cadrul instanței, acuzată că în urmă cu 14 ani ar fi falsificat trei cereri de chemare în judecată prin care era solicitată înmatricularea a 34 de autoturisme fără plata taxei de poluare.
3
Cultură
Scopul demersului este promovarea artiștilor plastici contemporani. Tema aleasă este moștenirea betonului și a ideologiei totalitare.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Trei cetățeni din Republica Moldova, căutați pentru infracțiuni comise în Slovacia, și un cetățean german, dat în urmărire internațională sub acuzația de trafic de droguri în țara sa natală, au fost prinși în weekend de polițiștii de frontieră din Bihor, în puncte de trecere de la granița româno-maghiară.
Cultură
Expoziţia „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș” va fi vernisată în 2 septembrie şi va fi însoțită de un scurtmetraj documentar „Gustav Klimt si Künstler-Compagnie la Peleș”.
Cultură
Concertul face parte din programul estival INITIO 2026 al Filarmonicii de Stat Oradea.